A fost o data...

A fost o data ca niciodata ca de n-ar fi fost nu as sta acum sa povestesc, o printesa si un copil. Stiu ca textul era” o printesa si un print”, insa printul din povestea mea era copil. Un copil brunet cu ochii de taciune , cu zambet zglobiu si voce groasa. Nu din cauza varstei ci din pricina tutunului.
Mintea ii era in o mie de parti , memoria ii era mai slaba decat cea a unui batran de 80 de ani , insa zambea frumos si te facea sa razi . Era un copil , in fond si la urma urmei.
II placea sa fie in centrul atentiei si reusea de fiecare data sa o capteze. Radea la propriile lui glume si prefera guma de mestecat hubba bubba pe banda si jocurile pe consola in locul cartilor si discutiilor lungi la o cafea.
Dormea frumos si umed. “Mergea pe bicicleta” in timp ce dormea si ii intorcea spatele printesei atunci cand aceasta apuca sa doarma langa el . Stia ca nu ii place insa nu-i pasa. El era obisnuit sa doarma singur si pace.
Era insetat de cunoastere , voia sa incerce absolut tot ce era de incercat . Era ca o sugativa de noi senzatii.
Printesa insa, era total diferita fata de el . Si ea era avida de cunoastere insa in cu totul alt sens . Ei ii placea sa deprinda “noul” din carti , si o facea adesea cu toate ca bietului copil nu-I placea asta si-l plictisea” Este o activitate statica si pe mine ma plaseaza cu totul in afara ei “ –obisnuia sa-i spuna de cele mai multe ori.
Printesa nu era de o frumusete rapitoare ca-n basmele nemuritoare , insa era frumoasa cu totul . Cu calitati si defecte ,sau cel putin asa-i placea sa creada.
Glumea cu el , era isteata si stia sa faca glume la randul ei , poate chiar mai reusite decat ale lui . El stia asta si nu-l deranja , dimpotriva il stimula . Era harnica ca-n povestile lui Creanga si desteapta ca-n cele ale lui Budai Deleanu.
Ii placea sa-l tachineze pe cel mic si sa-i spuna ca de abea asteapta sa-l vada crescand . Iar el , chiar asta facea , crestea pe langa ea. Invata fara ca macar sa fie constient de asta , deprindea calitati pe care le avea insa niciodata nu si le mai pusese in valoare . Reusise de-a lungul timpului sa devina silitor , amabil , afectuos , sa se gandeasca de doua ori inainte de a spune sau a face ceva , sa-si consulte printesa de fiecare data cand se pregatea sa faca un nou pas.
Iar ea , era mandra de asta , pentru ca era doar meritul ei . Ea se inhamase la un drum dificil insa se inarmase cu sufcienta rabdare si dragalasenie ca sa poata transforma dintr-un copil nepasator , obraznic si neastamparat , un print…

Ai incerca?

Stupid si monoton in acelasi timp. Mereu la fel! Aceleasi randuri tivite in mintea mea si desenate in portativul vocii mele prea obosite ca sa mai schiteze altceva in afara regretelor.Ciudat pentru ca stiu ce ma vei intreba " Ce-i cu textul?".
Si mai ciudat de atat este ca in ciuda faptului ca iti prevad intrebarea nu stiu sa intocmesc niciun raspuns. Nici macar unul fals.Si stiu ca pot inceta astea doar prin doua cuvinte. Iti pot coase buzele printr-o manuire de bagheta. Si totusi perseverez , pentru ca asa sunt eu bagacioasa, sa stiu totul despre tine. Si formam cercuri de non-sensuri in care ma afund o data cu tine . Si ajung la o ipoteza falsa printr-o metoda tampita a reducerii la absurd , in loc sa gasesc concluzia. Poate daca am lua-o invers ? Ai incerca sa fii cu susul in jos pentru mine?

The highway to heaven

“Maine as vrea sa ne vedem.[ Pauza]. Daca se poate.[ Pauza]. Te rog sa nu uiti...[Pauza-Sunet intrerupt-Pauza] Pa.”

Am strans intr-o punga nici prea mare nici prea mica, nici prea urata nici prea frumoasa, lucrurile tale. Am legat punga intr-un zambet fad si am trantit-o in portbagajul doldora de scule si pungi uzate de pe vremea cand obisnuiam sa facem cumparaturile impreuna.
Volanul imi zambea precum un deschizator de drumuri catre nicaieri…
“Ce frumos a sunat fraza asta: Catre nicaieri! hmm…”
O cheie, doua chei, gata am pornit! Soarele zgarcit de februarie desena cercuri pe parbrizul meu odinioara curat. Iar ultimii fulgi de nea imbracau capota intr-un soi de mantie argintie. Pe scaunul din dreapta mea zaceau in stare letargica o cutie de bomboane de la Dragobetele trecute , un caiet satul de numere de telefon ale unor persoane pe care nici el si culmea nici eu nu le cunoastem, si aparatul de fotografiat.
Aparat gri metalizat, minuscul comparativ cu capacitatea sa , care inghitise miliarde de pixeli din noi doi. Dublu delete, gata am sters si ultimele dovezi ale unei relatii demult apuse.
Spre ce priveam acum?! Nici eu nu stiu , spre capatul unei autostrazi pavate , fara gunoaie pe margine si fara prostituate blonde. Capatul unei autostrazi recent construite , gandita de un inginer tanar al carui plan era mai maret decat insusi planul meu.
Zambeam deliberat reconstituind filmul unei adolescente fudule , rautacioase si cu simtul umorului uneori prea acid pentru ceilalti. Zambeam pentru ca din fata aia nu ramasese decat forma ochilor si culoarea parului. Nici macar buzele nu se mai unduiau la fel cand mi se ivea un suras in coltul gurii.
Gandurile imi patinau pe acorduri de blues si femeia din oglinda retrovizoare era mai mult decat se asteptase Alina.
Ma intorceam in timp sau ma indreptam spre viitor? Cineva ar spune ca ma indreptam catre locul unde ambele se intalneau. Acolo unde nebunia a fost cu mult timp in urma legalizata si unde isteria si pasiunea sunt surori de mama , unde dorgurile nu se cumpara, se simt.
Si acum multimea ar zice :” You’re on the highway to hell” Iar eu as raspunde:”Welcome to the jungle, we’ve got fun and games…”


“Oficiul postal nr. 89. [Pauza] Acolo vei gasi punga.[Pauza] Zambetul l-am pastrat eu.[Punct].

Punct.Şi de la capăt...

˝Fetiţule dragă... ma incearcă temător dorul de tine. Anii ăştia de absenţă m-au dus cu gandul la o singură concluzie. O ştii şi tu , o ştiu şi eu. În ultima perioada am tot încercat un exerciţiu de memorie, ma străduiam să-mi amintesc trăsaăturile feţei tale. Zadarnic efort , căci tot ce mi se contura vag în minte erau străzi sau locuri în care obişnuiam sa mergem împreuna. Îmi mai amintesc cu claritate bentiţa ta roşie cu buline albe , pe care o purtai numai în ¨zile roşii¨ cum îmi ziceai, şi pieptenele de culoarea antracitului care-ţi lega nepăsător firele blonde la spate. Ai să râzi , dar tot ce-mi propusesem să nu uit la tine , am uitat. Mi-aş fi dorit atât de mult să-ţi reţin apucăturile, replicile cele mai frecvent uzate, pasta de dinţi pe care o foloseai , eşarfa ta preferată, poziţia preferată, luminozitatea feţei cât şi expresia aferenta acesteia; atâtea şi atâtea că acum îmi vine greu să le inşir pe toate.
Mă tot gîndeam să iau trenul şi să vin să te văd. Dar momentan sunt strâmtorat cu banii, cu toate că ştiu că dacă aş avea suficient curaj aş face rost şi de bani( nu se pune problema doritului, pentru că ştii ca şi mine cât de tare îmi doresc să te văd).
Mergeam ieri spre magazinul Muzica, şi am auzt din greşeală un băiat de clasa a 11-a- a 12-a cum vorbea despre cât de frumoasă este prezentatoarea ştirilor din sport , şi câtă plăcere îi face de la o vreme să se uite la ştiri...
Şiam şi eu cât de frumoasă este , nu mai că refuzam să-mi amintesc. Sau pote chiar nu îmi aminteam.
Fetiţule dragă , dacă vin cu trenul , ajung mâine în jurul orei opt la Gara de Nord, dacă ajung cu gândul ne-om vedea dincolo, sau sub veghea celor paru scânduri de salcâm...

Doamna şi vagabondul

Într-un fel sau altul ţi-ai lăsat amprenta asupra mea. Da, ştiu pare o prostie dar aşa a fost. Totuşi cred că dacă nu te vedeam în ziua aia , regretam toată viaţa. Ştiu şi aici ce ai zice, cum aş fi putut regreta ceva ce nu cunoşteam?! Absurd şi totuşi verosimil . Dacă stai să o iei logic ...defapt mai bine nu o lua aşa pentru că s-ar putea să te încurci într-atâtea sofisme! Ia-o nelogic. Îmi lipseai încă dinainte de a te cunoaşte şi când mă gândesc că te vedeam zilnic. Fiecare cerşetor ambulant avea puţin din tine. Aceeaşi educaţie. Ba nu , aceeaţi educaţie sigur nu , pentru că tu eşti deştept.
Acelaşi miros, poate chiar şi aceeaşi ochi albaştri mânjiţi din cauza mizeriei şi ˝machiaţi˝ cu cearcăne.
Mă întreb pe unde oi fii acum? În fiecare dimineaţă , în fiecare seară când mă întorc de la servici , te caut... Dar fara rezultat. Sordidul Bucureşti nu-mi releva decât cotloane prăfuite sau înzăpezite, cartoane negre şi ambalaje care ar pune pe picioare o fabrică de reciclare.
˝ Irina , nu te voi iubi niciodata, te voi uita probabil în câteva zile , poate chiar ore, defapt poate nici acum nu-mi amintesc de tine, te voi urî pentru că m-ai pus să-ţi povestesc viaţa mea de nimic , şi am văzut mila din ochii tăi în loc să vad pasiunea. Te iubesc acum pentru că ˝m-ai lăsat˝ să te sărut cu forţa şi nu te-ai supărat , pentru că m-ai plesnit şi mi-ai zis ˝jegos infect˝ , a fost cel mai frumos si chemător mod de a o spune. Bietul cerşetor ai zice , nu? S-a îndrăgostit în cel mai ridicol mod posibil , de o nălucă în lumea lui şi de o fată în lumea lor. Ce patetici sunt şi ăştia Irina, nu văd oamenii cum îi vedem noi. Atâtea mâini întinse zilnic, ai zice că nu le vedem ochii, că nu le citim oboseala , ranchiuna sau deziluziile din suflet.
Iubesc lumea în care trăiesc eu , nu în cea în care trăiţi voi , bieţi muritori de foame! Irina te iubesc pentru că m-ai văzut un cerşetor şi nu un prinţ. ˝
Monologai pe strada noastră îmbâcsită cu salcâmi şi stropită cu mărăcini.
Salcâmii încă mai sunt, mărăcinii i-ai luat tu...

Cele 5 porunci

Luni: ˝ Azi merg la magazin pentru strictul necesar şi atât. Ba nu, azi am să mă plimb de nebuna prin centrul oraşului şi am să admir nostalgică (probabil) perechile ce se ţin de mâna. Am să mă aşez pe bordura îngheţată , unde cel mai probabil voi sfârşi în aceeaşi manieră lamentabilă, şi am să citesc. Ce? Păi încă nu mă pot decide dacă să iau cartea pe care ar TREBUI sau cea pe care VREAU să o citesc. O să mă decid asupra acestui aspect în timp ce-mi voi prinde părul, sau poate în timp ce mă voi machia ( în traducere libera : unde îmi voi toci creionul negru la ochii mei împăienjeniţi din cauza orei prea matinale). Buun, portofelul l-am luat , facturile ...mdaa sunt şi ele pe acolo prin geanta, şi...cam atât.˝

N.A:˝ Nu am apucat să văd centrul. Bineînţeles că am încurcat facturile cu pliantele pentru facultate, şi cartea am uitat-o în supermarket! ˝

Marţi: ˝ Ah ce mă doare capul! Nu , nu mă duc la cursuri! Sa fim serioşi cine ar face-o când canapeaua îşi dezveleşte în faţa mea precum un mişel ˝podoabele˝? Acum nu sunt perversă, însă canapeaua e. Pot citi asta de la o poştă. Defapt dacă stau să mă gândesc mai bine nu pot citi mai nimic la ora asta, nici măcar semnul ăla mare gravat pe interiorul pleoapelor mele care îmi strigă din toţi rarunchii să merg la cursuri. Pe ăla refuz să-l citesc.
Mai bine încetez să mă mai gândesc, da asta e! Nu mă voi mai gandi deloc! Free your mind! Just do it! Mă întorc la somn. ˝

N.A: ˝ Bineînţeles că nu m-am putut culca la loc. Telefonul , mai exact persoana de la capătul firului , a ţinut morţiş să mă trezească. ˝ Hei, nu te iert nici dacă îmi zici de o mie de ori că mă iubeşti . Nu poţi trezi oamenii după bunul tău plac. Nu te iert nici dacă îmi faci masaj, şi cu atât mai puţin dacă mă pui pe mine să o fac!!! ˝

Miercuri: ˝ Luni şi marţi au trecut , mă aflu la mijlocul săptămânii , ziua de azi nu se pune... deci judecând după matematica mea şubrezită şi părăsită undeva prin colţurile gimnaziului, mai am fix două zile şi plec la munte. În sfîrşit relaxare!
Nu-mi voi lua multe bagaje , trebuie să fiu mai cumpătată de data asta. Cu siguranţă nu aş vrea să se repete incidentul de data trecută. În plus , nu stau decât două zile. Ce mândra sunt de mine, am învăţat în sfârşit ce este acela autocontrol şi amăgire voită. Nu se pupă dar se îmbrăţişează!˝

N.A: ˝Nu m-am ţinut de cuvânt. Nici măcar atunci când spuneam asta nu credeam în ceea ce-mi autoimpuneam.˝

Joi: ˝ Joi dăm la...! Dau!
Pentru că eu azi am planuri măreţe. În cursul după-amiezii merg cu motanul la veterinar şi apoi am de gând să mă ţin de promisiunea pe care ţi-am făcut-o. Roagă-te( căci o voi face şi eu) să mi le amintesc măcar. Of, urăsc să spun asta , dar cât spirit de anticipare avea mama! Cum ştia ea sărăcuţa încă din vremea prunciei că prinţesa nu îşi va respecta statutul. Si nu vreau să aud replica aia odioasă cu ˝ Ţi-am zis eu!˝

N.A: ˝ Ştiu măi mamă că mi-ai zis! Ştiu.˝

Vineri: ˝ Azi mănânc ingheţată cu fistic. M-am hotărât să mă scol chiar acum din pat şi să încerc sa-mi refac puterile după o săptămână cu adevărat isotvitoare! Am zis chiar acum!!!

Acuuumm... ˝

N.A: ˝Încă cinci minute.˝

Aşa nu!

Azi m-am gândit să scriu un blog. Problema e că mă abandonase într-atat inspiraţia , încât m-am speriat. Nici ˝Lolita˝ nu m-a prea ajutat în această privinţă. Mi-a fost chiar jenă să o deschid , pentru că bănuiam că voi sta cu dexul pe genunchi , şi-l voi studia întocmai ca pe o a doua Biblie. Plus de asta , m-ar fi contagiat frazele lungi şi alambicate ale respectabilului Nabokov.
Dimineaţă devreme eram chiaună de somn , şi totuşi îmi purtam în minte acest gând care s-a dovedit a fi fără sorţi de izbândă. Dimineaţa , un pic mai târziu m-a găsit îmbrăţişând sandvişul cu brânză şi cu faţa în baia de aburi a cafelei de la bufet, căruia categoric îi lipseşte zahărul.
Apoi , unitatea centrală ce-mi şade pe umeri , a fost suprasolicitată datorită lui Francois Villon. Urât din partea ta , domnule dragă, chiar nu mă aşteptam la asta. Să trezeşti o biată ˝madmoazelă˝ din reveria ei matinală şi să o introduci într-o lectură , ce oricum nu-i place. Absolut intolerabil.
După amiază mi-am zis , că nu pot scrie pe stomacul gol. Aşa că dramul de inspiraţie de rezervă pe care încă îl mai păstram pentru situaţii critice , a dispărut printre aromele bucătariei(ce parşivă!).
Aşadar şi prin urmare , la ora patru sunt încă pe mess, fără chef de citit, de ieşit afară...Şi în mod categoric fără chef de lăsat punguţe cu beletristică sau inspiraţie pe blogspot.com!

File de poveste...

˝Azi vreau cartofi prăjiţi...! Te rog frumos! Aaa da şi era să uit... Cu ce te îmbraci azi? Dacă îţi iei fusta cu flori , nu-ţi lua chiloţi pe dedesubt, ieşim azi.˝ Abea atingeam podeaua , îmbrăcată în fustiţa cusută cu valuri şi cu o bantă neagră ce îmi strângea convingător fundul. Balerinii din lac alb mă purtau plutind prin casă , dând impresia unei năluci. ˝ Dar una sexy, nu iubitule?˝
M-am dus la bucătărie şi am îndeplinit ordinul cusut cu aţă dulce, ambele defapt.
Cartofii nu ţi-au plăcut prea tare , cred, de vreme ce ai avut grijă să-mi arunci în faţă cu câţiva din ei. Dar lasă, că nici eu nu m-am lăsat mai prejos, şi am ricoşat aşa cum ştiam eu mai bine.
˝ Dacă nu-ţi plac...nu-mi prea pasă...sincer , eu măcar m-am chinuit. Şi ia zi iubitule, îmi stă bine fusta? Ţi se pare ca m-am mai bronzat...ah scuzele mele , nu pot să mă crăcănez, nu am chiloţi pe mine!˝ Ai plecat capul ascultător, te-ai aplecat....şi mi-ai sărutat interiorul coapselor. Efectele nu au întârziat să se resimtă, pielea îmi semăna cu cea a unei găini bete, iar înăuntrul meu hormonii o luaseră razna.
Te-am implorat din priviri să continui , să mă termini. Ce naivă şi eu! De parcă nu te cunoşteam , nu-ţi ştiam apucăturile , sadismul innăscut. Te-ai uitat prin mine, mi-ai zâmbit , sau cel puţin mi-ai aruncat ceva ce voia să fie un zâmbet, şi te-ai aşezat să mănânci.
Te amuzai probabil în sinea ta, de copilaria mea, de starea de beatitudine ce mă cuprinsese, dar simţeai cum înfloreşte bobocul de orgoliu în tine , când te gândeai că tu erai cel ce a contribuit la ea.
Ai luat zgarda de pe holul înnecat în parfum , şi mi-ai zis că mergem la plimbare. M-am supus , ca întotdeauna, şi mi-am tras puloverasul alb peste umerii mei bronzaţi. Uşa s-a închis o dată cu sărutul din prag , si cu atingerea calda dintre picioarele mele. Ţi-am mulţumit din priviri.
Când ai blocat liftul la 3, ştiam ce va urma. Am tăcut din gură , lăsându-mă umplută iar , şi iar. Faţa ţi se şifona, respiraţia sacadată dezbrăcând de oxigen încăperea.Toate astea, în timp ce bietul câine zăcea în lesă prins de balustrada de la 7.
˝ Acum înţelegi de ce ţi-am zis să te îmbraci aşa?˝ ˝Îhî.˝
M-ai alergat în faţa bisericii , ai blestemat că nu suntem ţigani şi că e joi şi nu ne putem căsători, m-ai ridicat în braţe şi m-ai sărutat pe frunte , zicându-mi că semăn cu un înger.
˝ Dacă eu sunt un înger , tu eşti ceata de Heruvimi din care fac parte, şi fără de care m-aş rătăci în întuneric.˝Prompt şi frumos, exact cum îţi plăcea ţie să-ţi răspund.
Seara , când ne-am întors acasă mi-ai făcut spaghete cu brânză dulce şi ne-am băgat amândoi sub pătura, fumaţi şi îndragostiţi.

Retrospectiva

In ultimele zile petrecute in fata televizorului , m-am delectat cu retrospective ale vremii, economiei , catastrofelor si evenimentelor politice ale anului 2007. Toate spuse cu calmul si zambetul fals al prezentatoarei novice.
Astfel ca, m-am gandit sa astern pe foaie, sau mai bine zis sa tastez in word, o retrospectiva proprie a intamplarilor importante, din anul 2007.
Iata , asadar, cum ar arata o astfel de lista , ordonata si adanc gandita, bineinteles:
*Un sarut nevinovat, care a tras dupa sine consecinte nebanuite de mine pe atunci
*Implinirea varstei de 16 ani in februarie , care pe cat m-a bucurat pe atat m-a posomorat, motivele sunt inca oculte chiar si pentru mine
*Doi prieteni au plecat , pur si simplu...
*In luna florilor, in a 16-a zi , am intalnit in sfarsit o presoana care sa ma sprijine , sa ma inteleaga, sa-mi accepte toanele , si sa ma iubeasca in cel mai frumos mod posibil
*Au urmat doua luni de banuieli , sentimente care mergeau in contradictoriu cu constiinta mea, dar care spre fericirea si linistea mea , s-au potolit intr-un final
* Am apucat sa vad Roma, capitala limbii cantate, a gladiatorilor neinfricati si a pizzei ce se invarte pe degete precum o sfarleaza
* A urmat o perioada buna la scoala, unde spre bafta mea am "incasat" note bune , de care sunt foarte mandra
*Dupa sase ani de rugaminti fierbinti adresate parintilor mei , am primit un ghemotoc de blana gri , motanul meu
* Craciunul mi-a adus ca in fiecare an , calm , pace , prietenii alaturi si sanatate, multumita Lui Dumnezeu

Concluzionand, inchei acest "tratat" cu un suras pe buze , cu multumire interioara si cu sperante spre un an mai bun.

Felatie de cinci zile.

Madrid. anii '85.

Plajele brune ale Madridului erau presarate cu rasete joviale, ce se impleteau placut cu sunetul valurilor, intr-o simfonie de august tardiv. Corpurile zidite in nisip cautau lacom lumina soarelui palid.
Captiva intr-un astfel de peisaj , te-am cunoscut.
Mai tii minte? Mi-ai stalcit numele , cerandu-ti scuze de o mie de ori. Nu m-a deranjat niciodata ca mi-ai zis Dalila, in loc de Dalia. Pacat ca nu ai fost Samson, sau poate nu ai vrut sa fii...
Am petrecut cinci zile, dintre care te-am cunoscut cu adevarat doar doua.
Imi amintesc expresiile fetei tale cand ma vedeai schimbandu-mi costumul de baie de una , sau de doua ori pe zi? nici nu-mi mai amintesc.Purtam negru, dadeai aprobator din cap si-ti petreceai limba peste buze, confirmandu-mi astfel ca-ti place teribil. Cand il luam pe cel rosu cu buline albe , incercai sa-ti scoti camasa printr-un suras indoielnic si un " Mda. nu e rau.Se poarta!".
Erai comic atunci cand te imbufnai, dar aveam grija de fiecare data sa-ti potolesc firea si sa-ti ard simturile intr-un "lipicios" pe nas. Asa iti placea tie , sa te simti nu iubit, ci ocrotit.
Mi-ai luat inghetata de lamaie si in loc sa ma lasi sa o mananc , m-ai uns pe spate cu ea. Era al naibii de bine!
Ti-ai tras-o cu mine cu ochii inchisi si cu pumnul plin de nisip. Dintii ii strangeai atat de tare incat mi se facea mie teama sa nu se toceasca. Nu de alta, dar aveai dantura frumoasa!
Ne trezeam dimineata goi pe plaja, zambind tamp unul la celalat , si ne infasuram in prosoape precum romanii.
Apoi imi luai gogosi , tot timpul decupate in interior, cele in forma de roata, cu glazura de visine. Imi placea ca imi retineai gusturile. Imi parea rau insa ,ca eu nu reuseam asta niciodata! Acum nu-mi mai pare...
Erai frumos , sunt sigura ca ai ramas la fel. Sper totusi , ca ai renuntat la gramul acela de mitocanie de care ma tot impiedicam . Cand am plecat mai stii ce mi-ai soptit...?
"A fost ca o felatie...una de cinci zile."

Nu iar, din nou...

Tablouri pierdute pe străzile micului Paris. Femei de o eleganţă desăvîrşită lăsându-se cucerite de bărbaţii pe ale căror carţi de vizită stă cusut titlul de gentleman. Parfum de epocă alunecă pe străzile pavate si înşelătoare ale Bucureştiului apus.
Protipendada semi-franţuzită circulă nonşalant, fredonând bonjour-uri ici-colo.
Fustele până la genunchi, în culori vesele , şi de o formă conică, lasă la vedere atât cât trebuie. Genunchii fetelor iţi fac cu ochiul obraznic pe sub banda în dungi sau din catifea a fustei, iar şoldurile lunecă lasciv, creeându-ţi în faţa ochilor un adevărat scenariu satirico-erotic.
Gloria este blondă cu bucle uşor răzvratite in vârful părului lung şi ars de soare. Când trece pe stradă , se imbracă în straie de magnet. Privirile ascuţite şi agere precum cele ale unui ac, ale barbaţilor işi caută loc pe corpul ei.
Celelalte fete o apostrofează răutacios. Că doar e de cand lumea să critici mai degrabă decât sa inţelegi. Probabil te intrebi ce e de inţeles aici? Păi, frumuseţea este efemeră, prin urmare trebuie surprinsă si inţeleasă la timp, până nu e prea târziu. Ochii trebuie şi ei hraniţi cu frumos ca toată materia, de altfel. Astfel că îi putem inţelege perfect pe bărbaţii clocotind, care işi trăgeau gulerul intr-o parte , inghiţeau în sec, şi o mâncau din priviri.
Gloria zâmbea , incuviinţând de fiecare dată si mulţumind în sinea ei fiecărui bărbat, pentru fiecare compliment împărtaşit din priviri.
“ Ionuţ- brutarul: hmm,m-a sărutat doar pe buze, dar are mâini frumoase şi glas pătrunzător…poate mai scot o intâlnire.
Dom’ George: 35 de ani , văduv, veşnic “moale” şi la propriu şi la figurat. Nici gând!
Andrei: prea mic, că altfel…
Şi…Lari: ei bine mi-e şi teama să mă gândesc la el, e capabil să-mi sustragă vreun gând necugetat si să mi-l lipească pe buze, topindu-l intr-un sarut.Plus e prea obraznic, nu m-aş uita la el nici dacă…”
“Neaţa’ Gloria, iar te gândeai la mine?”

Eu si cu tine. Noi doua.

Colturile camerei de la mansarda erau impregnate in miros unsuros si vechi. Am cerut sa fiu putin lasata singura , chipurile pentru a analiza indeaproape daca e suficient de buna camera si merge in conformitate cu cerintele mele. Slava Cerului tanti Lidia era o femeie intelegatoare!
O data cu inchiderea clantei se inchidea si poarta mea spre realitate.
Ma gaseam in mijlocul unei camere pe care o vazusem de atatea ori , in ai carei pereti stateau atarnate glasuri de fetite, glume si particule pierdute de rasete. Un puzzle pe care l-as fi putut rezolva si cu ochii inchisi.
Mobila era schimbata , perdelele si usa pe a carei suprafata fusesera candva desenate manute de copila( pariez ca tanti Lidia nu stia asta) fusesera sterse de vreme. Anii maturasera in calea lor un vraf de fotografii, de amintiri, de secrete si de voci.
Camera semi-obscura unde candva cele doua fetite scriau , radeau de fetele caraghioase ale colegilor, unde se pregateau pentru o “zi de plaja in curte”. Oglinda era singurul martor ramas in viata , suprafata lucioasa si vesnic curata pastra siluetele celor doua copile, mutritele si lacrimile.
Tanti Lidia nu cunostea aceste amanunte , de abea daca si eu mi le puteam aminti. Debitul imaginatiei mele depasise orice limita…simteam cu maini imaginare ma trag violent inspre trecut. Atunci usa s-a deschis …si eu am murmurat:” Nu imi convine pretul. Va multumesc pentru amabilitate dar cred ca am sa mai caut. O zi buna!”

Filiala "Mihai Bravu" 110

"Superba camera! O cumpar cu tot cu mobila , imi place mai ales tapetul" imi venea sa-i strig -curios, era vorba despre un tapet care nu se demodeaza niciodata si mobila a carei infatisare tradeaza prin unicitate -.
Rafturile erau simple dar continutul impresiona si un amator. "Imbracamintea" veche mirosea paradoxal a curat si literele erau imbibate in parfum de epoca.
Cele mai noi revolutionau incaparea si intrau in constrast puternic pana si cu democratia actuala. Minti intortocheate si idei aparent deplasate, imaginatie letala ...toate intr-un legamant sacru,talentul. Te ardeau slovele si totusi voiai sa termini, cu atata patima inghiteam cuvantarile Dumnezeilor literaturii din alte vremuri.
O minunatie, o frenezie de minti luminate si nume rasunatoare acum si peste multe milenii de aici incolo. Homer, Balzac, Dante, Boccacio, Shakespeare, Cervantes, Eminescu, Blaga, Calinescu si multi altii dansau in fata ochilor mei pe cotoarele roase de vremuri.
O oaza in mijlocul desertului. Spre rusinea mea uitasem insa de acest minunat loc unde gandurile se nasc de la sine , irigandu-ti constiinta.
Nu am descoperit a opta minune a lumii, vorbesc de o simpla biblioteca. Si nu a vrut vanzatoarea sa-mi vanda camera...

Alegorie

[Tin sa precizez ca "personajele" acestui "post" sunt furate de la o colega. Eu am dezvoltat ideea dupa cum mi-a placut mie. Si tin deasemenea sa mentionez ca ea nu se va supara.Sper.]


Intr-o posaca seara de sambata, posaca pentru ea extraordinar de solicitanta pt. el. De ce zic solicitanta pt. el ? deoarece era difuzat la televizor meciul dintre Punctuatia alertata vs. Cratima Bucuresti.
[V-am bagat in ceata? Bun! asta era si ideea... Dupa cum spuneam...]
Ea , virgula, se hotaraste ca cel mai bine ar fi sa-l ia de la televizor pe el, punctul, si sa ii propuna sa o scoata in oras. Zis si facut! Spre surprinderea ei punctul accepta.
Virgula isi scoase de la naftalina cea mai frumoasa rochie pe care o avea, rosie din cate imi amintesc, si si-o trage pe corpul ei perfect…arcuit! Exagerat de aranjata in opinia mea , dar se pare ca a meritat , primeste de la punct laude exagerat de…neadevarate.
Seara in oras, agitatie , lumini si virgule sexoase(vba poporului). Punctul insa persevereaza , continua sa-i spuna sotiei sale , vizibil afectata de siluetele mult prea arcuite ale celorlalte virgule-pipite, ca tot ea este cea mai frumoasa pt el. Va vand un pont? Nici el nu credea ce spune.
O data ajunsi la restaurant doamna virgula comanda sa zicem…cat sa se sature. Speriat si posomorat punctul ii paseaza stacheta chenerului paranteza , si o data ce acesta se departeaza ii explica sotiei sale ca daca nu are grija de sileuta ei va ajunge intocmai ca si chelnerul. Umflat, deschis si vesnic nesatul!
Dar sa fim seriosi ce-i mai pasa virgulei acum? Oricum seara ii fusese stricata si stia ca iubitul ei sot visa la virgulitele ce pareau ca au de gand sa se muleze dupa fiecare, sa zicem , semn de punctuatie. Ce mai conta in definitiv ce semn era? La final oricum punctul avea sa incheie , platind onorariile.
Cina a luat sfarsit, dar punctul a fost nesimtit. A lasat-o pe nevasta sa plateasca cina , aceasta cocarjindu-se mai mult decat era deja.
In drum spre casa, discutiile deviaza…spiritele se aprind. Doi tovarasi , o fosta prietena din liceu, ah Lidia acolada, si cearta e gata!
Acasa, ambii se culca osteniti. Numai ca unu-i cocosat de fantezii altul de griji. Oricum am da-o sexul tot iese din ecuatie.



[Si cand stai sa te gandesti ca nu e o alegorie sau o metafora zamislita dintr-o minte frustrata, este o realitate, cu care insa nu se confrunta semnele de punctuatie. Decat in imaginatia mea bolnava!]

Azi ma cheama Daniel!

Am convenit…ciudata zi. Uluitor de repede s-au scurs evenimentele si totusi am avut senzatia ca stau pe loc. Pana si ceasul meu a fost abandonat de consoarta sa, bateria.
L-am pus in geanta cu gandul ca ma voi prezenta cu el de urgenta la camera de garda a ceasornicariei “Nicusor” de la Teiul Doamnei :” Faceti loc! Faceti loc…avem urgenta, puls scazut , batai neregulate, clatinari de linie , il pierdem il pierdem!” –si mai imi spun unii ca nu am imaginatie-. Revenind la oile noastre si la ziua mea de pomina.
M-am urcat in 69 cu gand de pace. Iata un lucru cu adevarat imposibil! Coate in stanga si-n dreapta, plase aruncate haotic pe primul scaun rezervat si priviri lascive aruncate de baieteii cu testosteronul ridicat, totul intr-o frenezie de culori si glasuri.
Cobor la Universitate, gandidu-ma ingrijorator ca este pentru prima data cand nu voi sterge praful si amarul elevilor intarziati de pe scarile Teatrului National. Exceptional! Imi miroase a progres. Ma uit in jurul meu…parca si ungherele sunt zgribulite, atunci imi zboara privirea la termometrul cu fular ce troneaza in mijlocul intersectiei:-4 grade. “Mai bine iau metroul!”
Alta statie, alt cartier implicit alti oameni. De data asta urc si nu cobor, scarile. Afara , si mai frig si ultimele gene ale soarelui parca gripat se inchid tacticos. Efemer!
In fata Palatului Copiilor, domneste linistea. Din cand in cand atmosefera taciturna este perturbata de rasul cristalin al vreunui pusti entuziasmat. Cand merg acolo va spun sincer , ma simt ca magarul intre oi. Totusi o fac , in fond pe lumea asta nu faci doar ce-ti place.
Ma tenteaza sa merg la baie sa imi prind pentru a sasea oara parul dar renunt rapid la idee , fac stanga , ciocan timid si intru cu capul in pamant. Ma asez pe scaunul cel mai din fund , sperand sa nu fiu prea mult luata in seama-in sfarsit sperantele au devenit realitati- si ascult.
“Daniel trebuia sa stii sa faci asta, doar esti un copil destept si un viitor jurnalist de succes”
Daniel?! Parca era Cosmin!
Parca citindu-mi gandurile se intoarce spre mine trufas si-mi raspunde la intrebare: "Azi ma cheama Daniel!"
“Foarte bine eu ma numesc intocmai cum ma numeam si ieri si cum probabil ma voi numi si maine. Si tu esti un ciudat!"

Deseneaza-mi primavara

Avea cirese din lemn la ureche si buze imparguite. Cu un suras cald ce-ti incalzea inima, si te imbia sa zambesti impreuna cu ea. Parul lung si impodobit cu bucle de culoarea stejarului, ii era prins in flori de ghiocel. Raspandea un miros incredibil de placut care-ti atrofia narile si-ti ingheta simturile.
Si eu visam la aceasta naluca, desenata sub cnturul nostalgic al amintirilor mele. Stateam intinsa pe pat…imaginandu-mi povesti.
Dar, crivatul nervos si aerul rece de sfarsit de noimebrie, imi taiau suflul si odata cu el si reveria. Astfel ca, ramaneam in pat imobilizata cu mainile incolacite in jurul canii (odata fierbinte) de ciocolata, asteptand primavara pe ritmurile OCS.

Constant-diametral opus

Sunt atatea lucruri pe care mi-as dori sa le pot face sau macar sa pot duce la bun sfarsit ceea ce am inceput. De pilda, acum cateva zile vorbeam cu mama despre cat de mult mi-as dori sa reincep cursurile de pictura. Buun , discutie lunga frumoasa care din cand in cand luneca usor spre morala cu mici clatinari provocate de marirea numarului de decibeli la care mi se explica. Complet descurajata si cu ideea ca sunt o persoana relativ ratata, mi-am purtat agale picioarele in dormitor. Am stat asa putin in pat , lasand ganduri precum: ”oare pe Hagi Tudose il chema asa? Sau Ana a mesterului Manole era blonda, eu cel putin asa o vad.” sa-mi inunde capul.
Deodata a inceput sa devina sacaitor asa ca am pus mana hotarator pe cartea poleita de praf de pe birou. Si mai curajoasa ca niciodata mi-am promis sa depasesc cele 30 de pagini din “Conjuratia imbecililor”-alta incercare ratata. Din pacate actul meu temerar s-a sfarsit cu un cascat adanc si somnoros desenat in coltul gurii.
“Splendid!” am zis-o cu voce tare abandonand si aeasta tentativa. Lipsita de idei , plictisita si nervoasa. Ce zi de pomina!
Prea multe lucruri nu-mi mai ramaneau de facut. Puteam sa ma conformez uitandu-ma la televizor si imaginandu-ma in rolul principal din filmul “ 10 things I hate about you”, sau puteam deschide caietul de latina sa-mi repet pt. a suta mia oara o lectie pe care nu as intelege-o nici daca m-as reincarca in Dimitrie Cantemir.
Asa ca…m-am decis. M-am lasat imbratisata de patura rosie din lana si am adormit.
Dimineata cand m-am trezit :” Hei mama ce zici daca m-as apuca de confectionat cercei…inovator ,nu?”

Si-atat.

Aseara am ajuns la ora 21:00 acasa, am mancat cornuri cu dulceata si-atat.
M-am uitat la televizor, intai la stiri, apoi la un film siropos de categorie B si-atat. Am folosit o cutie de servetele, am mancat vreo 2, 3, 4, cateva bomboane Raffaelo si-atat.
Dupa aceea m-am indreptat apasat pe holul imbibat in somn catre baie, am aprins lumina m-am spalat pe dinti, am folosit crema pentru corp pe fata, m-am maimutarit in oglinda si-atat.
Am deschis calculatorul, am vorbit cu tine, m-am enervat cand nu-mi dadeai atentie, ti-am urat "noapte buna" si "buna dimineata", si-atat.
M-am bagat in plapuma calduroasa si "parfumata cu mine" , am adormit si...atat imi mai amintesc.
Dimineata am luat-o de la capat si-atat.

Sublim sau...ridicol?!

Strada-orasul modei si al prostului gust. Zi de zi ma plimb pe strazile unui Bucuresti tot mai impregnat in kitsch. Tinere domnisoare care viseaza la cat-walkuri si adorm cu gandul la tinutele marilor creatori ai vremurilor contemporane... Le vezi mergand cu nonsalanta , traind cu iluzia stilului.

Stil- ce cuvant simplu si totusi cu ce incarcatura de sensuri. Foarte putine sunt persoanele care percep cu adevarat conotatia cuvantului "stil". Se micsoreaza simtitor numarul celor care adopta un stil propriu , exceland prin unicitate si simplitate.

Simplitate- Nu e tocmai calitatea cea mai intalnita in ziua de azi. Cu cat esti mai "incarcat" si aduci mai mult cu un pom de Craciun- ce-i drept unul superb si minutios ornat- cu atat esti mai invidiat si mai copiat. Si nu sunt de vina oamenii care il adopta ,ci cei care il promoveaza. Revistele importante de moda cu un tiraj mai mare decat numarul de scobitori fabricate intr-un deceniu, impresioneaza prin ...ei bine greu de zis! Prin ceea ce tinerii din ziua de azi ar putea numi "trend". Culori, materiale si modele prost imbinate care deranjeaza vizibil si pe un necunoscator in domeniu , dar care sunt impuse si respectate de societate. Un ghid al necunoasterii cu brevet cu tot.

Ridicol- Oare de ce zic "ridicol"? Pentru ca asa si este. Este absolut ridicol sa vezi discrepanta dintre nivelul preferintelor si cel al adoptarii. Este inadmisibil sa vezi la televizor fete abea ajunse la majorat care isi pun in cap genti in loc de caciuli sau palarii si pronunta Louis Vitton cu accent englezesc prost. Te dor ochii cand deschizi la intamplare televizorul si dai de vreo "vedeta" recent lansata imbracata cu "stil" si "bun-gust" , dar si mai tare te doare capul... atunci cand fetita ta de doar 16 ani vine si iti spune ca si-ar dori si ea sa arate ca respectiva domnisoara , si mai mult de atat iti vorbeste de limbajul modei sustinand sus si tare ca mai sus-numita vedeta l-ar avea.

Limbaj- Nu este doar un mod de a comunica verbal sau non-verbal asa cum ne spunea odinioara profesorul de limba romana , ranjind pe sub mustata. Exista o sumedenie de tipuri de limbaj , limbajul trupului, limbajul gesturilor, si poate sa vi se para anacronic... limbajul hainelor. Da...din trecut si pana azi , a existat un limbaj al tinutei vestimentare. Pe masura ce avansam in timp acesta evoca altceva.

Daca acum 200 de ani, o persoana imbracata la patru ace in al carui costum sau rochie puteai distinge cu usurinta materialul calitativ si culorile spumoase ale voalurilor iti sugera bunastare , confort si un statut social demn de luat in seama , iar cei sau cele ce se distingeau prin nou lunecau usor spre ridicol, acum exista o usoara tendinta de banalizare.

In cazul in care hainele pe care le porti sunt dintr-un material de calitate nu iesi cu nimic in evidenta , in schimb cu cat esti mai extravagant , ai accesorii cat mai sofisticate si mai ciudat asortate cu atat numarul privirilor creste.

A purta o fusta neagra conica , cu o camasa rosie in dungi si pantofi cu toc cui inseamna a purta o tinuta clasica usor banala. Daca la tinuta respectiva asortezi insa niste margele mari negre si un ceas care iese cat mai mult in evidenta , te poti considera o persoana cu stil.


Nu critic aceasta evolutie a modei, este un lucru cat se poate de firesc. Numai ca vreau sa subliniez urmatoarea idee, si pentru asta va trebui sa-l citez pe marele Alecsandri :" De la sublim la ridicol este doar un pas".

Sambatocalmant

Sambata este cea mai frumoasa zi a weekendului.Susutin hotarat ca weekendul este defapt compus doar din ziua de sambata. Contrar conceptelor religioase, Duminica pentru mine este pseudo-Luni, este ziua pregatitoare noului inceput de saptamana. Este ziua care se ia de mana cu Luni si-i sopteste ca azi nu o va suna un inger nebun , nici macar sedat.
En fin, cum spuneam , sambata ai libertatea de a alege. Te poti duce lejer sa dormi la ora 4 dimineata pentru ca ai certitudina ca a doua zi este tot weekend.
Sambata iti permiti sa golesti "ciorapul" doldora de banuti stransi cu migala , in "mall-ul" colorat si parfumat cu iz oriental de pe Lipscani. De cum intri in pravalioara pictata in nuante de rosu carmin , stacojiu si galben fluorescent ii iubesti involuntar esarfele lungi agatate de tavan , cu rolul de a te introduce in atmosfera locului.
Tot sambata , pot merge sa dorm acasa la Dragos. Imi place sa ma trezesc dimineata cu capul pe mana lui si cu respiratia-i grea ce-mi pompeaza parca , ceafa. Cu el mananc pranzul dimineata si cina la pranz. Micul dejun il luam...in pat! Putem sta sa radem , sa ne jucam ca doi copii , sau sa iesim noaptea afara in parc , langa lac...pentru ca e sambata.
Ador inghetata de lamaie, are un gust racoritor ce-mi inspira vacanta. Vacanta este un lux pe care din pacate nu mi-l pot permite prea des in decursul anului scolar, totusi exista sfarsit de saptamana, cu precadere sambata.
Sambata , te sarut mai pasional decat o fac in restul saptamanii. Pentru ca imi permit sa ma las tapetata de alte sute de pupicuri naive din partea ta . The time is by my side.
Jur ca sambata am chef si de gatit, si paradoxal orice ciudatenie as incerca iese ...comestibil!
Sambata o inchei tot timpul tanjind dupa sambata viitoare , cu certitudinea ca si sambata voi face acelasi lucru la exact aceeasi ora...12:00.