Constant-diametral opus

Sunt atatea lucruri pe care mi-as dori sa le pot face sau macar sa pot duce la bun sfarsit ceea ce am inceput. De pilda, acum cateva zile vorbeam cu mama despre cat de mult mi-as dori sa reincep cursurile de pictura. Buun , discutie lunga frumoasa care din cand in cand luneca usor spre morala cu mici clatinari provocate de marirea numarului de decibeli la care mi se explica. Complet descurajata si cu ideea ca sunt o persoana relativ ratata, mi-am purtat agale picioarele in dormitor. Am stat asa putin in pat , lasand ganduri precum: ”oare pe Hagi Tudose il chema asa? Sau Ana a mesterului Manole era blonda, eu cel putin asa o vad.” sa-mi inunde capul.
Deodata a inceput sa devina sacaitor asa ca am pus mana hotarator pe cartea poleita de praf de pe birou. Si mai curajoasa ca niciodata mi-am promis sa depasesc cele 30 de pagini din “Conjuratia imbecililor”-alta incercare ratata. Din pacate actul meu temerar s-a sfarsit cu un cascat adanc si somnoros desenat in coltul gurii.
“Splendid!” am zis-o cu voce tare abandonand si aeasta tentativa. Lipsita de idei , plictisita si nervoasa. Ce zi de pomina!
Prea multe lucruri nu-mi mai ramaneau de facut. Puteam sa ma conformez uitandu-ma la televizor si imaginandu-ma in rolul principal din filmul “ 10 things I hate about you”, sau puteam deschide caietul de latina sa-mi repet pt. a suta mia oara o lectie pe care nu as intelege-o nici daca m-as reincarca in Dimitrie Cantemir.
Asa ca…m-am decis. M-am lasat imbratisata de patura rosie din lana si am adormit.
Dimineata cand m-am trezit :” Hei mama ce zici daca m-as apuca de confectionat cercei…inovator ,nu?”