667

Mirosul intinat din autobuz se topea in bratele lor. Eram spectator de data asta si nu actor… O fata blonda cu un corp curbat armonios , ton acerb si totusi soptit era invaluita de aerul de superioritate masculina si umezita de saruturile pline de siguranta ale lui.
Erau frumosi! I-am studiat prêt de cateva minute insa suficient de mult pt. a gasi in ei o oaza de inspiratie!
In autobuzul murdar si "parfumat" erau ei doi si cu regizorul unui pasaj romantic! Savuram fiecare moment si ochii imi sticleau de fericire. La un moment dat si-a lasat capul sa lunece pe umarul lui drept…suvitele aurii si parca elastice se loveau intr-un dans de bomerang. Ma vedeam proiectata intr-o sala mare de cinema in care reflectoarele vietii erau acum atintite catre perechea din 667!
Am aruncat o ultima privire asupra decorului cromatic si muzicii degajate de cei doi si am coborat agale din autobuz…lasandu-ma inghitita de ochii trecatorilor!

Intra in fisa postului!

Adi va fi mereu persoana cea mai draga mie. Sunt zile in care ma multumesc cu simpla lui prezenta , o prezenta zgomotoasa ce-i drept dar tipica! Cu parul de caramel si ochi de o expresivitatea pronuntata, gene rimelate natural si buze pline. Asa e Adi,frumos!

Adi zambeste si e politicos in preajma necunoscutilor,dar galagios si impunator in preajma mea.

Daca vrei sa faci un cadou cuiva , Adi e persoana cea mai indicata. O sa te indragostesti de reactia plina de entuziasm , atat de naturala si de fatuca-i sifonata datorita zambetului laarg.

Adi vine si ma intreaba daca mi-e rau atunci cand nu-mi este, doar pentru a-mi arata ca-si face griji pentru mine. Tot el este singurul care isi da seama cand am cu adevarat ceva , si atunci tace si ma ia in brate.

Apoi...certurile si "bataile" cu el sunt memorabile. La inceput amandoi ne enervam , aruncam constienti cuvinte dureroase unul celuilalt, el devine rece , impetuos...eu ii arat cine are ultimul cuvant! La final se domolesc spiritele, cugetam un pic asupra faptului dupa care Adi imi spune ca ma iubeste. Ii raspund printr-un sarut pe fruntita fina fara imperfectiuni, si-i promit ca nu se va mai repeta! Dar stiu ca nu ma voi tine de promisiune si ca e o chestiune de cateva ore pana sa ia nastere un nou conflict.

Atunci cand il doare capul, si se intampla frecvent, ma roaga mai abitir decat o face de obicei sa-i zic un descantec si sa-i fac o limonada. Cateodata ii trece , cateodata nu.
Cand devin insuportabila si nimic nu imi convine sau nimic nu pare a fi la locul lui , paradoxal Adi e singurul care ma suporta. De aceea ii multumesc, dar ii cer staruitor din priviri sa ma lase singura. Intelege!

De fiecare data cand ii spun ca iesim in oras, incremeneste de fericire si afiseaza un zambet tamp dar plin de candoare. Devine timid si retras, abea scoate doua-trei cuvinte la inceput, dupa insa, isi scoate la iveala firea locvace , vesnic vesela. Este laudat de cunoscuti , datorita agerimii cu care gandeste si vocabularului incredibil de vast la o varsta atat de mica.
Atunci raspunde mandru si sigur pe el :" Noroc cu sor'mea! De la ea am invatat tot ceea ce stiu" Privirile celor de fata se indreapta indubitabil catre mine si eu ii fac cu ochiul si incuviintez din cap. Zambesc, zambeste si el!

Tot Adi m-a rugat zilele trecute sa scriu un text despre el sau macar sa fac referire, mi-a fost prea lene sa-l ascult. Nu-mi place sa mi se impuna ceva , si stie asta. Tousi lui ii permit.
Adi, tin sa-ti spun ca textul nu l-am scris la indemnul tau , ci fiindca asa am vrut eu!
-"Si nu ma mai bate la cap sa te las la calculator pentru ca nu am sa o fac, acum scriu nu vezi?! Si nu , daca ma mai enervezi ,ma voi tine de cuvant.Fara cadou pe 19! Uite asa pentru ca sunt sora ta mai mare, intra in fisa postului meu! "

Do the dew!

Luna august vine cu incheierea verii , din punctul meu de vedere. Cuptorul lui iunie si iulie incepe sa "coacă" la temeperaturi rezonabile in august.Străzile prăfuite si rumene nu mai sunt doldora de puncte mici si fără ţintă in dimineţile leneşe de luni. În luna a opta a anului te poţi plimba relaxat pe Bulevardul Magheru , în Piaţa Amzei sau Unirii fără sa rişti sa primeşti un cot in abdomen sau o injuratura cat pentru toată saptamana.

În jurul tău decorul cromatic se închide treptat , de la nuanţele glamour, care erau în concordanţă cu razele vesele ale soarelui, la nuanţe pămîntii. Bretelutele împletite, uni sau colorate sunt înlocuite de mînecuţe din bumbac trei sferturi, cu volănaşe sau lucrate din macrame.

Începerea noului an şcolar sau universitar devine subiect unic la buletinul de ştiri. Însă ,hipermarketurile se bucura mai mult decît bobocii de acest eveniment... caiete cu spiră, coperţi colorate , creioane moi sau mecanice , gume de şters parfumate si etichete cu spiriduşi, se îmbină intr-un talmes-balmes unitar.
Protipendada bucuresteana se întoarce îmbibată de sare de la malul marii sau cu plămînii "aerisiti" de la munte, astfel ca agenţiile de turism le oferă si celor plebei ocazia sa guste vara.

Iar ...eu , ei bine pe mine august ma gaseste tot in fata calculatorului , cu fereastra ta de private deschisa mereu , si cu sticla-smarald de 0,33 L de Mountain Dew.
Do the dew!

Luli

Parul de culoarea castanei coapte impodobit cu onduleuri fine la varfuri si fata de caramel sunt trasaturile distinctive ale lui Luli…
Ochii pamantii usor alungiti si migdalati erau definitivati de gene arse de soare si lungi … Nasucul mic si obraznic care ii conferea un aer vizibil de eleganta si superioritate isi incheia liniile fine cu buze “suficient de banale” pt. a face nota discordanta cu restul…
Despre gat…toti i-l puteau cuprinde lejer cu ambele maini , primea remarci de genul “ Doamne, ati vazut ce gat subtire are Luli?” –dar care nu o deranjau- in fond orice gat mic sustine un cap cu gabarit. La Luli totul era redus la scara mica, mainile peste care vantul suflase pulbere aurie erau la fel de subtiri , numai bune de cantat la harpa… Picioarele de balerina erau admirate de majoritatea trecatorilor , unii pe ascuns altii i-o spuneau verde in fata… Un posterior mic si rotund era nota finala a coapselor usor abrupte…
Dar Luli nu reprezenta doar aspect fizic, nu, Luli era darnica si blanda, era rece si dura , posesiva si geloasa, rebela si non-comformista, incapatanata si egoista , draguta si amabila…avea cate putin din fiecare, un fel de himera a realitatii!
Luli purta mereu pantofi josi si isi asorta cerceii cu bluzele, avea grija sa nu plece fara sa se uite pentru o ultima clipa in oglinda. Parul ii era in fiecare zi aranjat altfel cu un iz pronuntat de bizarerie si extravaganta. Obisnuia sa citeasca mult , formandu-si un univers propriu , un teatru al carui regizor , actor , scenarist si decorator era ea. Considera cartile princpiala minune a lumii dar pe care putini o descopereau , refugiul perfect pt. fiecare , imbracamintea ce se mula pe orice fel de intelect. Apoi…in dupa-amiezile tarzii si reci de toamna sau in diminetile friguroase de iarna, Luli recolta tot ceea ce imaginatia cultivase pe timpul verii si punea pe panza…Ii placeau mult albastrul cereleum si ocrul deschis , de aceea in majoritatea tablourilor intalneai o gama variata de nuante nascute din aceste doua culori.
Muzica o relaxa , dar nu reprezenta o preocupare cotidiana ca la marea majoritate a adolescentilor. O asculta in doze mici dar convingatoare…in care muzica alternative, rock si punk se impleteau minunat in urechile ei.
Era o fire dezordonata sau cel putin asa ii spunea mama ei , insa Luli stia ca in comparatie cu alti colegi si prieteni de ai ei, ea facea parte dintr-o specie pe cale de disparitie.
Luli isi iubea fostii admiratori si prieteni fiindca ajutasera la definitivarea caracterului ei. O mai iubea pe Mislo , o considera prietena perfecta din 2 motive: putea sa o urasca atunci cand avea chef si totusi sa simta ca o iubeste mai mult, era paradoxul in viata, lumina din intuneric dar si intunericul din lumina.
Luli isi facea ei insasi promisiuni la fiecare inceput de an pt. ca in viziunea ei repreznta un nou start , jumatate din promisiuni se agatau de memoria ei , jumatate se pierdeau undeva prin cotloane prafuite…
Pe Luli o iubeau colegii , spiritul ei comunicativ si dragalasenia ii erau imprimate in comportament ! Luli tinea enorm si la Sofi…pt. firea ei ciudata si totusi atat de asemanatoare cu a ei , pt. calmul si rabdarea cu care reactiona…si pt. seringile de nebunie cu care o vaccina cateodata.
Luli il uitase pe unul…si-l iubea acum pe altul…
Acum este fericita , are prietenii, pe Adi, pe Dragos si parintii aproape! Va implini pe 13 februarie 17 primaveri si le va dezvalui cititorilor ca “Luli” e un pseudonim…

Mahmureala

Am patruns in impenetrabila camera a mintii umane. Milioane de dosare impregnate cu parfum de trecut , prezent si viitor. Cadrul auster ,de domeniul fanasticului in care ma aflam imi zgaria incisiv retina. Subconstentiul meu lucra febril si cu toate astea eu in ca nu constentizam unde ma aflu.
Intrebari precum “Am lesinat?” sau “Am murit” imi inundau involuntar gandirea.Ma aflam intr-una din situatiile acelea cand te desprinzi de corp si te vezi proiectata undeva in afara spatiului unde se desfasoara actiunea.
Mi-am facut curaj si am decis sa inaintez. Peretii sau laturile acelei forme geometrice nedefinite , spun nedefinita pt. ca se pare ca cei 7 ani petrecuti printre zidurile opace ale geometriei si desenelor la milimetru nu ma ajutau deloc, erau tapetati cu imagini fantomatice imbibate cu non-sens. Sunete stinse, soptite urlat ma pandeau pe la colturile incetosate ale “incaperii”. Nu-mi dadeam inca seama daca plutesc sau pasesc adanc intr-un strat de praf cimentat.
Pigmentii de lumina laptoasa mi-au dezvaluit privirii un inel de oglinzi mari , in mijlocul carora paradoxal ma aflam. Nu ma intrebati cum am ajuns acolo, sau prin ce mijloc abracadabrant mi-am regasit “eul” in fata acelor 6 suprafete glaciale. Deodata fiecare oglinda a inceput sa capete nuante de acaju inchis cu miros de coniac, debordand energie statica.
Am inchis ochii , si am scuturat puternic din cap. Brusc oglinzile s-au dezbracat de milioane de bucati argintii, datorita numarului mare de decibeli la care au fost rostite urmatoarele:
” Asta iti mai trebuia acum. Beata nu te mai vazusem , in rest le facusesi pe toate”.

“A…da.” Inca aveam aroma dulceaga a coniacului tivita pe interiorul narilor si la rascrucea buzelor uscate. Atunci am realizat cu stupoare ca cele 6 pahare de coniac servite cu lacomia aseara imi dadusera starea de beatitudine ce pusese stapanire pe mine acum cateva minute…sau ore, sau zile in urma.
“Perfect!”mi-am zis. “Sunt mahmura!”…

Prima zi de lucru

Era intr-una din diminetile alea in care nu ai chef de nimic. Adormi cufundandu-te in perna cu ganduri marete si promisiuni rezonabile gravitandu-ti in minte pt. a doua zi , iar dimineata ai nefasta surpriza de a fii intampinata cu un profund sentiment de delasare si o nevoie acuta de ceva. Un “ceva” ce poate sa acapareze o arie suficient de larga de produse de cosmetica, cornuri cu ciocolata, un numar semnificativ de cafele, o noua imagine in oglinda sau pur si simplu inca vreo doua ore de somn.
Mi-am ridicat anevoie corpul din asternuturile calde, care parca imi strigau isterizat sa mai raman. Instinctiv am deschis fereastra, si aerul rece de ianuarie mi-a imbibat varful nasului in cerneala rosie.
M-am indreptat hotarator catre usile de mahon ce aveau sa-mi releve tinuta pt. toata ziua; dar pe cat de promitatoare parea tentativa, pe atat de repede m-am descurajat cand in locul unei game variate de haine am gasit obiecte vestimentare para-uzate. Datorita perseverentei innascute, am reusit sa ma decid intr-un final asupra unui deux-pieces de culoarea antracitului.
In urma cu cateva luni terminasem cei 4 ani de jurnalism, si de atunci nu gasisem nici o oferta de lucru care sa se incadreze in preferintele mele.
Acum insa paseam increzatoare pragul casei , tragand cu convingere usa dupa mine si plonjand furtunos intr-un taxi ce avea sa ma duca la primul meu loc stabil de munca.
Cei de la revista “Tabu” imi citisera Cv-ul impreuna cu scrisoarea de recomandare si parusera vadit interesati de persoana mea. O doamna amabila m-a sunat cu o saptamana dupa ce le lasasem indoita cv-ul ca sa ma anunte cu zambetul in voce , ca ma pot prezenta la un interviu.
Interviul s-a incheiat cu succes si iata-ma acum pornind vertiginos catre locul unde speram eu sa-mi petrec cat mai mult timp printre cuvinte, texte si esee realizate de cei mai in voga redactori sub indrumarea implacabila a editorului.
Cu inima in gat si cu pulsul mai mare decat viteza de rotatie a globului, mi-am spus numele si am fost poftita amabil de catre o secertara inauntru.Cladirea arata minunat atat pe dinafara cat si pe dinauntru. Arhitectura futurista trona in mijlocul pietii iar geamurile si oglinzile intregeau spectaculor cadrul. Interiorul era luminat si spatios. Peretii erau vopsite intr-o culoare asemanatoare cu cea a untului in locurile unde lumina nu patrundea suficient, si de culoarea piersicii acolo unde spatiul era “innecat in zi”.
Doamna Irina( indrumatoarea mea in primele zile) m-a condus spre biroul meu afisand in permanenta un zambet vesel si un ton afabil.
Pe masa din lemn de nuc de culoare deschisa statea impunator, as zice eu , un suport ce sustinea numele viitoarei redactor-sef (nu stiam asta inca pe atunci): Alina M.
“Lovely” mi-am zis eu cu un accent britanic veritabil.