Nonsalanta gri

Seara. Bucuresti. În jurul orei 20:00. Aglomeraţie. Priviri insinuante. Lampa lui Gustar mai are ulei pentru o ora. Mediu abject. Fata şifonată de griji a vanzatoarei de la casa de bilete. Gest flegmatic. Un obraznic"multumesc". Oboseala unei nopţi nedormite se resimte. Cartela de 10.
5 minute. Metroul tapetat cu grafitti "fuge" la Romana. Un "talmes-balmes" placut de culori, ten , ochi, îmbrăcăminte si voci. Forfota tipică acestei ore. Sacoşe din hartie frumos colorate si de marimi diferite atarna lenese in mainile trecatorilor incantati. Tocurile apasa zgomotos pardoseala din piatra gri. Un cot in stanga, altul in dreapta, o privire suparata. Gata! Am izbutit.
Scari rulante parca mai obosite decat mine. Nepasare inundata de un rau de ganduri si idei al carui debit creste treptat. Afara, deja intuneric.
Scot castile din ghiozdan, hmmm... Crossfade-Cold. Izbitor. Peisajul pictat in culori tinere , zguduit de ritmuri agresive. Vadit plictisita , inchid ochii. Imi imaginez ca sunt la teatru. Liniste. Eleganta. Actorii interpretand pe scena vietii roluri imbibate intr-o rutina dulce. Vocile lor se reverbereaza in peretii molcomi ai salii teatrului Bulandra.
Brusc...deschid ochii. S-a terminat melodia si tigarea. Un ultim adio de la capitala gri.
Un joint, un sarut, o amintire. Oscilez... 160-200km /h.
"Bine ati venit in Sibiu"!

Dictionarul din alcov

Si te uitai la mine, ca si cum nu m-ai mai fi vazut demult…poate ca asa era! Eu insa te cunosteam, iti mai vazusem fata in asternuturile din satin rosu. Ochii de carbune imi contemplau silueta si incercau sa dea inteles unor amintiri vagi.
Doar zambetul fatidic mi l-am mai amintit…si sticlirea joviala atunci cand te lasam sa te imbeti cu aroma mea. Realitati nimfice imi trepidau in fata…sunete inchise imi zgariau urechea umezita de limba al carei glas imi trezea amintiri obscure.Cata durere si umilinta puteam inghiti…mediul murdar in care ma aflam si miscarile tale iuti si nestapanite se desenau in fata mea ca intr-un tablou in al carui peisaj nu ma regaseam.
Atunci cand ai terminat ceea ce ai fi vrut sa incepi cu multi ani in urma , cand in sfarsit in pretioasa ta agenda se afla trecut si numele meu mi-ai raspuns cu un ton ironic si rece: “ Nu m-as fii asteptat sa primesc atat de greu un lucru atat de usor de obtinut!”
Mi-ai dat exact cat ti-am cerut , si ai imprastiat parfumul victoriei atunci cand ai inchis usa.

Message in a bottle

Stiu ca nu are nici o relevanta sa scriu acum la ora 22:23 despre tine. Si totusi o fac! Ai auzit vreodata de bilete de adio adresate persoanei iubite si pastrate de autor? Ei bine cam asa se poate numi ceea ce fac eu acum. Textul in sine este o insiruire plicticoasa de clisee, dar intentia lui este defapt esenta. Tin sa-ti spun ca sunt mandra de mine , in urma cu doar cateva minute am facut cel mai temerar act din ultima perioada, ti-am rupt desenul. Da, exact cum auzi! Sa stii ca nu mi-a fost usor, m-am gandit de multe ori la asta si niciodata nu am reusit sa-mi duc impulsul pana la capat. In subconstientul meu , distrugerea desenului echivala cu o crima. Uciderea ta… suna lugubru ,nu? Chiar asa si este…

Nu te teme, este ultimul/a eseu, lucru, text, frantura de text, propozitie, cuvant,fraza, scrisa sau rostita cu gandul la tine.
Surprinzator cum o fata de doar 16 ani a reusit sa-ti bulverseze intr-atat existenta. Stiu ca ti-am marcat frumoasa varsta de 21 ani intr-un mod relativ placut, si totusi imi pare rau ca ai ramas cu un gust amarui.
Dar crede-ma ca nu spun asta pt. tine! Intre timp am invatat ceva pretios si util -cum si in ce circumstante sa fii egoist-.
Azi, sunt suficient de egoista ca sa-ti spun ca nu-mi pare rau de tine , ci de mine pt. ca am suferit si inghitit atatea pilule de deznadejde datorita gustului amarui pe care l-ai avut tu.
Pana cand , in seara asta mi-am zis ca nu e drept! Stiu, mi-a luat cam multicel sa cobor cu picioarele pe pamant. Nu-i nimic, mai bine mai tarziu decat niciodata. Gratie tie acum reprezint o mixtura de firi reci , implacabile, insidisioase si abulice. Cred ca m-ai urat indeajuns ca sa-mi faci cadou aceste pretioase calitati.
Ne vom intalni candva, ma agat de visul asta ,timpul si spatiul sunt irelevante. Si daca asa va fi, voi avea grija sa-ti relev sensul cuvantului “tarfa”.
Acestea fiind spuse inchei “mesajul din sticla” cu un apatic “multumesc”… Multumesc ca m-ai uitat ca sa pot sa te uit.
Adio, scumpul meu!

El.Ea

S-au văzut asta vară. S-au plăcut. Ea avea ochi galbeni si ten măsliniu cu trăsături fine de indiancă. Curajul debordant cu care vorbea si-şi făcea planuri de viitor îi provoca un fior rece pe sira spinării ,dar îl atrăgea. El ...era simplu. Si în gîndire si în înfăţişare. Nimic ieşit din comun , si totuşi atît de special pentru ea. Cand s-au vazut pentru prima data, i-a luat o îngheţată de visine, ea lui.S-au văzut în parc. Soarele pălea sub minutarul vesel al ceasului verde de la mana ei. De cum a văzut-o a îndrăgit-o. Era un adult captiv în aparenţe. I-a tapetat fugitiv varful nasucului cu buze umede. Ea nu l-a refuzat. Au mîncat vata pe bat roz, au băut apa rece de la tasnitoare si au spus bancuri. Spre seara s-au plimbat cu barca , si el a lăsat-o sa citească fără sa se supere.
A condus-o pană la colţul străzii...a aşteptat sa se urce în tramvai. Ea i-a aruncat un sărut din cauşul palmelor. El l-a primit si si l-a varat în bluza. Au zambit amandoi.
Si-au scris timp de doua luni... El locuia in Constanta. Ea îl aştepta...

Geamantanul buclucas

“-Sa-ti povestesc cum dimineata zilei de azi ce se anunta a fi calma si insorita s-ar fi putut metamorfoza intr-una umbrita de nervi si nerabdare amenintand sa ne percicliteze intreg voiajul…
- Cum?”


Cu o zi in urma eu si parintii mei ,”macinati” de spasmele viitoarei calatorii, am luat o decizie ce se presupunea a fi salvatoare. Vom mai elimina una din grijile apasatoare, ce pareau a nu-i ocoli nici in concediu, si anume: achizitionarea imediata a unui geamantan de o dimensiune medie , care sa se incadreze perfect intre capacitatea celui mic si celui mare pe care le aveam deja.
Astfel ca plini de entuziasm in dimineata urmatoare , ne indreptam cu totii catre hipermarketul din zona ce avea sa ne “innoiasca” cu produsul mult dorit.
Dupa multe discutii si tagaduiri , parintii mei exasperati fiind de starea mea de nerabdare care se marea vazand cu ochii, s-au decis asupra unui geamantan chic de culoarea nisipului cu model in carouri la margini si pe langa buzunare, marca Lamontza.
“Calitativ, emblema Lamontza si pret promotional. Genial!” –mi-am zis, ranjind satisfacuta.
Dupa ce am trecut cu brio de privirile obosite ale casieritei care parca ne soptea “Mai sunteti multi? Carati-va acasa!”, ne-am vazut in fata unui nou impas.
Geamantanul cu pricina, cel ce avea sa transporte toata garderoba familiei, avea incuietoare pe baza de lacat cu cifru.
Buunn, toate bune si frumoase, ca o familie responsabila si fericita datorita noii achizitii ne-am indreptat convingator catre Garantie , ca sa i se puna stampila si sa ne convingem ca lacatul functioneaza si mai important de atat…sa aflam si cum!
Speram ca cei de la RAIONUL-INDRUMATOR sa ne stabileasca termenul garantiei cat mai repede, si sa ne ajute in vederea rezolvarii problemei ivite din pricina sistemului de incuiat. In fond aceasta le era slujba.
Adevarata controversa a luat nastere atunci cand acest sisstem pe baza de cifru s-a dovedit a fi atat de "complex si dificil", incat o gasca de 10 angajati nu au fost capabili sa elucideze misterul ce invaluia geamantanul cu bucluc.
Astfel ca, acest detaliu minor si insignifiant din punctul de vedere al lor, a reprezentat catalizatorul unei stari de nervozitate vizibile pe fata tatalui meu, amintind si personalului magazinului incompetenta de care dadeau dovada.
Numai ca din toti “curajosii", s-a trezit unul mai cu mot care s-a decis sa-l contrazica. Prost gandit! Pentru ca in urmatoarele cinci secunde urechile i-au fost “gadilate” incisiv de urmatoarea fraza, citez:”Prietene tu esti aici sa dai o mana de ajutor si sa-ti iei salariul pentru asta, sau iti castigi existenta spulberandu-mi mie binevointa?!”
Dar cocosul nostru nu se potolea...si atunci tata ajuns la capatul oricarei urme de rabdari umane s-a repezit la el sa-i modeleze chipul. Din fericire mama si cu fratele meu mai mic l-au ponderat, si i-au amintit ca se afla intr-un spatiu public, si daca intr-adevar vrea sa-l faca pe D.Impertinent sa-l doara , nu trebuie sa dea la fata ci la buzunar.
Asa ca a solicitat prezenta imediata a unui superior care sa se ocupe de el cum va stii mai bine.
Deznodamantul a adus in prim-plan returnarea pretiosului geamantan cu tot cu suma platita pe el.


“-Noroc ca ni s-au platit banii dati pe valiza , altfel nici nu vreau sa-mi imaginez descarcarea emotiva ce ar fi survenit ulterior, si din cauza careia startul plecarii in Italia ar fi fost unul ratat.
- Chiar asa…”

Prizoniera in... Roma

Ma trezesc dimineata. Iau micul-dejun , citesc ziarul imi aleg hainele pe care le voi purta in ziua respectiva si le combin in cea mai placuta maniera posibila. Placuta pentru mine , pentru ca am constatat cu stupoare ca punctul meu de vedere nu coincide mereu cu al celorlalti. Insa trag speranta ca macar azi( de ce zic macar azi?! nu stiu, poate pentru ca in fiecare zi sper sa fac lucrurile cum trebuie si ziua sa nu se sfarseasca intocmai ca celelalte aruncate la gunoi) nu o sa-mi fie criticata tinuta din privirile agere si fixe ale trecatorilor grabiti. Grabiti, si totusi au timp sa ma scaneze si sa-si mai traga si concluziile.

In fine, abandonand acest subiect care este vadit lipsit de importanta, am sa trec la lucruri serioase.

Dupa cum spuneam, dupa ce ies in oras si infrunt curajoasa si plina de vointa multimea, imi organizez "planul de atac". Nu am mancat nimic, si este deja ora 12 pm, asa ca probabil prima oprire este Cafeneaua Starbucks unde voi consuma o omleta si o cafea.
Acestea fiind spuse ma indrept hotarator catre cea mai populata cafenea din zona, si-i prezint politicos chelneritei doleantele mele. Intr-o jumatate de ora imi termin masa ce vrea sa fie o combinatie imprecisa intre micul dejun care ar fi trebuit servit la ora noua si pranzul de la ora doua. Ma gandesc resemnata ca asta va fi probabil masa mea pe ziua de azi, asta in fericitul caz in care nu voi ajunge acasa atat de surmenata , si voi avea destul chef si vointa sa mai mananc ceva.
Acum...mai am de vizitat cateva monumente istorice, de colindat magazinele cu denumiri care mai de care mai populare si in voga: Prada, Armani,Gucii, Vrsace...etc. Nu ca as avea buzunarul suficient de "zornaitor" cat sa-mi pemit sa achizitionez ceva de acolo, dar am sa arunc totusi o privire inauntru. Macar de dragul arhitecturii caldirii si designului interior daca nu al produselor vestimentare.
Stiu ca ma voi simti probabil stanjenita cand vanzatoarele vor fii peste masura de amabile si de primitoare, dar am sa gasesc eu o metoda sa le evit.
Dupa voi vizita fantana ce inghite banuti pentru o dorinta. Dat fiind ca-s o fire versatila , cred ca imi voi pune dorinta pe loc, cunoscandu-ma exista cel putin 50% sanse sa mi-o schimb in decursul a trei minute amarate.

Apoi, cred ca am sa privesc ingandurata cuplurile ce se tin de mana pe strazile ce sufla praf si miros a vechi. Probabil am sa-mi scot agenda doldora de texte , fraze si propozitii alandala si o sa mai adaug ceva in repertoriu. Ca o ultima semnatura, apoi am sa ma gandesc serios ca trebuie inlocuita si am sa ma uit speriata cum paginile incep sa se "roada" singure.

Cu o bucata de panza, o agenda cu coperti visinii cumparate de la libraria "Picolino" si o esarfa in nuante de verde achizitionata de la "Bazarul cu de toate"...ma indrept obosita spre casa, aproape tarsaindu-mi picioarele decat pasind.

Izbesc usa de perete, arunc nepasatoare pungile, imi las corpul sa plonjeze in patul construit parca pentru 4 persoane( nu stiu de ii spune dublu), si ma gandesc ca nu voi mai scapa de aici.

"Sunt prizoniera in Roma!"

Prezentul in oglinda

Azi am trait in trecut. Am pasit spre trecut si am adulmecat lacoma parfum de trecut! Mi-am permis sa ma gandesc la trecut.


Prima zi in care e cu adevarat frig! Perfect ,mi-am zis cu gandul la puloverul verde cel nou care mergea ca o manusa pe o vreme ploioasa ca asta. Dupa ce mi-am schitat in minte mai multe toalete si am intuit involuntar si accesoriile corespunzatoare , am ales-o pe cea mai potrivita.

"Buun, nu e nici simpla nici nu se remarca prin extravaganta." Culoarea de verde "sintetic" incropea caludros albul banal al maieutului.O data stabilita tinuta , ramaneau fleacurile aferente:felul in care voi avea prins parul, rimmelul sa fie la locul lui( caci riscam sa fiu mustruluita din nou pentru depasirea "sfertului academic"), si ultimul dar nu cel din urma...parfumul. M-am indreptat chitita catre sertar sa-mi iau sticluta portocalie cu aroma dulceaga, dar in locul acesteia am facut mintal o intoarcere de 360 de grade si m-am oprit la flaconul inalt ce trona in mijlocul celorlalte briz-brizuri "de unica folosinta".Il primisem de ziua mea si emana aroma de...trecut!

Am iesit din casa cu certitudinea ca nu-mi va mai zbura gandul la tine si totusi cu o dorinta ascunsa sa nu se intample asa.

"Iti e bine? ca am senzatia ca totusi ai patit ceva!" a rasunat undeva departe un glas amical. Ma trezise partial din reverie si o uram pentru asta.Cu o expresie amorfa si un aer finut de iritare mi-am zis ca nu e corect fata de prietenele mele sa ma inchid in cutiuta imbracata in catifea rosie de dorinte, si sa nu mai ies de acolo. Tentatia era mare , ca de fiecare data...dar m-am abtinut. Cel putin asa credeam!

In Piata Amzei (locul meu favorit), m-am ciocnit cu el. Nu el propriu-zis, ci doar parfumul lui imprimat in jacheta unui amic care s-a oprit sa ne salute afisand un zambet dansat, ca de fiecare data. I-am inghitit lacoma aroma si am inchis ochii pret de cateva clipe, bantuita parca de miresme.

M-am urcat in atuobuzul timpului care mergea in trecut, si am trait in reluare. In drum spre casa am aruncat un sarut spre nicaieri si am simtit cum speranta de a te reavea era de data asta palpabila.

"Mi-e dor de trecut..." am soptit suav.