Prima zi de lucru

Era intr-una din diminetile alea in care nu ai chef de nimic. Adormi cufundandu-te in perna cu ganduri marete si promisiuni rezonabile gravitandu-ti in minte pt. a doua zi , iar dimineata ai nefasta surpriza de a fii intampinata cu un profund sentiment de delasare si o nevoie acuta de ceva. Un “ceva” ce poate sa acapareze o arie suficient de larga de produse de cosmetica, cornuri cu ciocolata, un numar semnificativ de cafele, o noua imagine in oglinda sau pur si simplu inca vreo doua ore de somn.
Mi-am ridicat anevoie corpul din asternuturile calde, care parca imi strigau isterizat sa mai raman. Instinctiv am deschis fereastra, si aerul rece de ianuarie mi-a imbibat varful nasului in cerneala rosie.
M-am indreptat hotarator catre usile de mahon ce aveau sa-mi releve tinuta pt. toata ziua; dar pe cat de promitatoare parea tentativa, pe atat de repede m-am descurajat cand in locul unei game variate de haine am gasit obiecte vestimentare para-uzate. Datorita perseverentei innascute, am reusit sa ma decid intr-un final asupra unui deux-pieces de culoarea antracitului.
In urma cu cateva luni terminasem cei 4 ani de jurnalism, si de atunci nu gasisem nici o oferta de lucru care sa se incadreze in preferintele mele.
Acum insa paseam increzatoare pragul casei , tragand cu convingere usa dupa mine si plonjand furtunos intr-un taxi ce avea sa ma duca la primul meu loc stabil de munca.
Cei de la revista “Tabu” imi citisera Cv-ul impreuna cu scrisoarea de recomandare si parusera vadit interesati de persoana mea. O doamna amabila m-a sunat cu o saptamana dupa ce le lasasem indoita cv-ul ca sa ma anunte cu zambetul in voce , ca ma pot prezenta la un interviu.
Interviul s-a incheiat cu succes si iata-ma acum pornind vertiginos catre locul unde speram eu sa-mi petrec cat mai mult timp printre cuvinte, texte si esee realizate de cei mai in voga redactori sub indrumarea implacabila a editorului.
Cu inima in gat si cu pulsul mai mare decat viteza de rotatie a globului, mi-am spus numele si am fost poftita amabil de catre o secertara inauntru.Cladirea arata minunat atat pe dinafara cat si pe dinauntru. Arhitectura futurista trona in mijlocul pietii iar geamurile si oglinzile intregeau spectaculor cadrul. Interiorul era luminat si spatios. Peretii erau vopsite intr-o culoare asemanatoare cu cea a untului in locurile unde lumina nu patrundea suficient, si de culoarea piersicii acolo unde spatiul era “innecat in zi”.
Doamna Irina( indrumatoarea mea in primele zile) m-a condus spre biroul meu afisand in permanenta un zambet vesel si un ton afabil.
Pe masa din lemn de nuc de culoare deschisa statea impunator, as zice eu , un suport ce sustinea numele viitoarei redactor-sef (nu stiam asta inca pe atunci): Alina M.
“Lovely” mi-am zis eu cu un accent britanic veritabil.