vineri, 27 iulie 2007

Luli

Parul de culoarea castanei coapte impodobit cu onduleuri fine la varfuri si fata de caramel sunt trasaturile distinctive ale lui Luli…
Ochii pamantii usor alungiti si migdalati erau definitivati de gene arse de soare si lungi … Nasucul mic si obraznic care ii conferea un aer vizibil de eleganta si superioritate isi incheia liniile fine cu buze “suficient de banale” pt. a face nota discordanta cu restul…
Despre gat…toti i-l puteau cuprinde lejer cu ambele maini , primea remarci de genul “ Doamne, ati vazut ce gat subtire are Luli?” –dar care nu o deranjau- in fond orice gat mic sustine un cap cu gabarit. La Luli totul era redus la scara mica, mainile peste care vantul suflase pulbere aurie erau la fel de subtiri , numai bune de cantat la harpa… Picioarele de balerina erau admirate de majoritatea trecatorilor , unii pe ascuns altii i-o spuneau verde in fata… Un posterior mic si rotund era nota finala a coapselor usor abrupte…
Dar Luli nu reprezenta doar aspect fizic, nu, Luli era darnica si blanda, era rece si dura , posesiva si geloasa, rebela si non-comformista, incapatanata si egoista , draguta si amabila…avea cate putin din fiecare, un fel de himera a realitatii!
Luli purta mereu pantofi josi si isi asorta cerceii cu bluzele, avea grija sa nu plece fara sa se uite pentru o ultima clipa in oglinda. Parul ii era in fiecare zi aranjat altfel cu un iz pronuntat de bizarerie si extravaganta. Obisnuia sa citeasca mult , formandu-si un univers propriu , un teatru al carui regizor , actor , scenarist si decorator era ea. Considera cartile princpiala minune a lumii dar pe care putini o descopereau , refugiul perfect pt. fiecare , imbracamintea ce se mula pe orice fel de intelect. Apoi…in dupa-amiezile tarzii si reci de toamna sau in diminetile friguroase de iarna, Luli recolta tot ceea ce imaginatia cultivase pe timpul verii si punea pe panza…Ii placeau mult albastrul cereleum si ocrul deschis , de aceea in majoritatea tablourilor intalneai o gama variata de nuante nascute din aceste doua culori.
Muzica o relaxa , dar nu reprezenta o preocupare cotidiana ca la marea majoritate a adolescentilor. O asculta in doze mici dar convingatoare…in care muzica alternative, rock si punk se impleteau minunat in urechile ei.
Era o fire dezordonata sau cel putin asa ii spunea mama ei , insa Luli stia ca in comparatie cu alti colegi si prieteni de ai ei, ea facea parte dintr-o specie pe cale de disparitie.
Luli isi iubea fostii admiratori si prieteni fiindca ajutasera la definitivarea caracterului ei. O mai iubea pe Mislo , o considera prietena perfecta din 2 motive: putea sa o urasca atunci cand avea chef si totusi sa simta ca o iubeste mai mult, era paradoxul in viata, lumina din intuneric dar si intunericul din lumina.
Luli isi facea ei insasi promisiuni la fiecare inceput de an pt. ca in viziunea ei repreznta un nou start , jumatate din promisiuni se agatau de memoria ei , jumatate se pierdeau undeva prin cotloane prafuite…
Pe Luli o iubeau colegii , spiritul ei comunicativ si dragalasenia ii erau imprimate in comportament ! Luli tinea enorm si la Sofi…pt. firea ei ciudata si totusi atat de asemanatoare cu a ei , pt. calmul si rabdarea cu care reactiona…si pt. seringile de nebunie cu care o vaccina cateodata.
Luli il uitase pe unul…si-l iubea acum pe altul…

Acum este fericita , are prietenii, pe Adi, pe Dragos si parintii aproape! Va implini pe 13 februarie 17 primaveri si le va dezvalui cititorilor ca “Luli” e un pseudonim…

Niciun comentariu: