Nemuritor sau...?!

O nebunie de sensuri si sentimente piloteaza acelasi psihic bolnav. Ori de cate ori il privesc , il vad literalmente in oglinda. Mi-e teama sa-i intalnesc privirea posaca si dezbracata de inhibitii sau reguli. Surprinzator , tace mereu. Ii vbesc ore in sir , exclamand autoritara si iritata de tacerea lui, tipand frenetic atunci cand isi muta nepasator privirea dintr-un colt in altul al camerei.
"Ma asculti macar?! Eu ma straduiesc sa-ti explic ca ceva pur si simplu nu mai merge, si stii prea bine ca m-am consumat pentru tine , pentru noi , sa ne fie bine . Pentru numele lui Dumnezeu , de ce taci? Loveste-ma cu vorbe grele , cum obisnuiesti adesea sa o faci , chinuie-mi imaginatia povestindu-mi intalnirile tale cu diverse pipite, smulge-mi simturile si conecteaza-le la zambetul tau..."

Am trantit nervoasa usa in urma mea, lasandu-l acolo, lancezind pe patul imbibat in portocala parfumata. A fost ultima data...pentru ca usa nu avea sa se mai tranteasca niciodata in frenezia unui sarut de al meu, si fruntea-ti poleita vag cu pistrui nu va mai fi niciodata mangaiata de mine.