Lingurite

A fost o data...

2008-09-02T09:02:00.000-07:00

A fost o data ca niciodata ca de n-ar fi fost nu as sta acum sa povestesc, o printesa si un copil. Stiu ca textul era” o printesa si un print”, insa printul din povestea mea era copil. Un copil brunet cu ochii de taciune , cu zambet zglobiu si voce groasa. Nu din cauza varstei ci din pricina tutunului.
Mintea ii era in o mie de parti , memoria ii era mai slaba decat cea a unui batran de 80 de ani , insa zambea frumos si te facea sa razi . Era un copil , in fond si la urma urmei.
II placea sa fie in centrul atentiei si reusea de fiecare data sa o capteze. Radea la propriile lui glume si prefera guma de mestecat hubba bubba pe banda si jocurile pe consola in locul cartilor si discutiilor lungi la o cafea.
Dormea frumos si umed. “Mergea pe bicicleta” in timp ce dormea si ii intorcea spatele printesei atunci cand aceasta apuca sa doarma langa el . Stia ca nu ii place insa nu-i pasa. El era obisnuit sa doarma singur si pace.
Era insetat de cunoastere , voia sa incerce absolut tot ce era de incercat . Era ca o sugativa de noi senzatii.
Printesa insa, era total diferita fata de el . Si ea era avida de cunoastere insa in cu totul alt sens . Ei ii placea sa deprinda “noul” din carti , si o facea adesea cu toate ca bietului copil nu-I placea asta si-l plictisea” Este o activitate statica si pe mine ma plaseaza cu totul in afara ei “ –obisnuia sa-i spuna de cele mai multe ori.
Printesa nu era de o frumusete rapitoare ca-n basmele nemuritoare , insa era frumoasa cu totul . Cu calitati si defecte ,sau cel putin asa-i placea sa creada.
Glumea cu el , era isteata si stia sa faca glume la randul ei , poate chiar mai reusite decat ale lui . El stia asta si nu-l deranja , dimpotriva il stimula . Era harnica ca-n povestile lui Creanga si desteapta ca-n cele ale lui Budai Deleanu.
Ii placea sa-l tachineze pe cel mic si sa-i spuna ca de abea asteapta sa-l vada crescand . Iar el , chiar asta facea , crestea pe langa ea. Invata fara ca macar sa fie constient de asta , deprindea calitati pe care le avea insa niciodata nu si le mai pusese in valoare . Reusise de-a lungul timpului sa devina silitor , amabil , afectuos , sa se gandeasca de doua ori inainte de a spune sau a face ceva , sa-si consulte printesa de fiecare data cand se pregatea sa faca un nou pas.
Iar ea , era mandra de asta , pentru ca era doar meritul ei . Ea se inhamase la un drum dificil insa se inarmase cu sufcienta rabdare si dragalasenie ca sa poata transforma dintr-un copil nepasator , obraznic si neastamparat , un print…

Ai incerca?

2008-06-15T12:21:00.000-07:00

Stupid si monoton in acelasi timp. Mereu la fel! Aceleasi randuri tivite in mintea mea si desenate in portativul vocii mele prea obosite ca sa mai schiteze altceva in afara regretelor.Ciudat pentru ca stiu ce ma vei intreba " Ce-i cu textul?".
Si mai ciudat de atat este ca in ciuda faptului ca iti prevad intrebarea nu stiu sa intocmesc niciun raspuns. Nici macar unul fals.Si stiu ca pot inceta astea doar prin doua cuvinte. Iti pot coase buzele printr-o manuire de bagheta. Si totusi perseverez , pentru ca asa sunt eu bagacioasa, sa stiu totul despre tine. Si formam cercuri de non-sensuri in care ma afund o data cu tine . Si ajung la o ipoteza falsa printr-o metoda tampita a reducerii la absurd , in loc sa gasesc concluzia. Poate daca am lua-o invers ? Ai incerca sa fii cu susul in jos pentru mine?

The highway to heaven

2008-03-27T10:58:00.000-07:00

“Maine as vrea sa ne vedem.[ Pauza]. Daca se poate.[ Pauza]. Te rog sa nu uiti...[Pauza-Sunet intrerupt-Pauza] Pa.”

Am strans intr-o punga nici prea mare nici prea mica, nici prea urata nici prea frumoasa, lucrurile tale. Am legat punga intr-un zambet fad si am trantit-o in portbagajul doldora de scule si pungi uzate de pe vremea cand obisnuiam sa facem cumparaturile impreuna.
Volanul imi zambea precum un deschizator de drumuri catre nicaieri…
“Ce frumos a sunat fraza asta: Catre nicaieri! hmm…”
O cheie, doua chei, gata am pornit! Soarele zgarcit de februarie desena cercuri pe parbrizul meu odinioara curat. Iar ultimii fulgi de nea imbracau capota intr-un soi de mantie argintie. Pe scaunul din dreapta mea zaceau in stare letargica o cutie de bomboane de la Dragobetele trecute , un caiet satul de numere de telefon ale unor persoane pe care nici el si culmea nici eu nu le cunoastem, si aparatul de fotografiat.
Aparat gri metalizat, minuscul comparativ cu capacitatea sa , care inghitise miliarde de pixeli din noi doi. Dublu delete, gata am sters si ultimele dovezi ale unei relatii demult apuse.
Spre ce priveam acum?! Nici eu nu stiu , spre capatul unei autostrazi pavate , fara gunoaie pe margine si fara prostituate blonde. Capatul unei autostrazi recent construite , gandita de un inginer tanar al carui plan era mai maret decat insusi planul meu.
Zambeam deliberat reconstituind filmul unei adolescente fudule , rautacioase si cu simtul umorului uneori prea acid pentru ceilalti. Zambeam pentru ca din fata aia nu ramasese decat forma ochilor si culoarea parului. Nici macar buzele nu se mai unduiau la fel cand mi se ivea un suras in coltul gurii.
Gandurile imi patinau pe acorduri de blues si femeia din oglinda retrovizoare era mai mult decat se asteptase Alina.
Ma intorceam in timp sau ma indreptam spre viitor? Cineva ar spune ca ma indreptam catre locul unde ambele se intalneau. Acolo unde nebunia a fost cu mult timp in urma legalizata si unde isteria si pasiunea sunt surori de mama , unde dorgurile nu se cumpara, se simt.
Si acum multimea ar zice :” You’re on the highway to hell” Iar eu as raspunde:”Welcome to the jungle, we’ve got fun and games…”

“Oficiul postal nr. 89. [Pauza] Acolo vei gasi punga.[Pauza] Zambetul l-am pastrat eu.[Punct].

Punct.Şi de la capăt...

2008-01-24T12:55:00.000-08:00

˝Fetiţule dragă... ma incearcă temător dorul de tine. Anii ăştia de absenţă m-au dus cu gandul la o singură concluzie. O ştii şi tu , o ştiu şi eu. În ultima perioada am tot încercat un exerciţiu de memorie, ma străduiam să-mi amintesc trăsaăturile feţei tale. Zadarnic efort , căci tot ce mi se contura vag în minte erau străzi sau locuri în care obişnuiam sa mergem împreuna. Îmi mai amintesc cu claritate bentiţa ta roşie cu buline albe , pe care o purtai numai în ¨zile roşii¨ cum îmi ziceai, şi pieptenele de culoarea antracitului care-ţi lega nepăsător firele blonde la spate. Ai să râzi , dar tot ce-mi propusesem să nu uit la tine , am uitat. Mi-aş fi dorit atât de mult să-ţi reţin apucăturile, replicile cele mai frecvent uzate, pasta de dinţi pe care o foloseai , eşarfa ta preferată, poziţia preferată, luminozitatea feţei cât şi expresia aferenta acesteia; atâtea şi atâtea că acum îmi vine greu să le inşir pe toate.
Mă tot gîndeam să iau trenul şi să vin să te văd. Dar momentan sunt strâmtorat cu banii, cu toate că ştiu că dacă aş avea suficient curaj aş face rost şi de bani( nu se pune problema doritului, pentru că ştii ca şi mine cât de tare îmi doresc să te văd).
Mergeam ieri spre magazinul Muzica, şi am auzt din greşeală un băiat de clasa a 11-a- a 12-a cum vorbea despre cât de frumoasă este prezentatoarea ştirilor din sport , şi câtă plăcere îi face de la o vreme să se uite la ştiri...
Şiam şi eu cât de frumoasă este , nu mai că refuzam să-mi amintesc. Sau pote chiar nu îmi aminteam.
Fetiţule dragă , dacă vin cu trenul , ajung mâine în jurul orei opt la Gara de Nord, dacă ajung cu gândul ne-om vedea dincolo, sau sub veghea celor paru scânduri de salcâm...

Doamna şi vagabondul

2008-01-23T09:17:00.000-08:00

Într-un fel sau altul ţi-ai lăsat amprenta asupra mea. Da, ştiu pare o prostie dar aşa a fost. Totuşi cred că dacă nu te vedeam în ziua aia , regretam toată viaţa. Ştiu şi aici ce ai zice, cum aş fi putut regreta ceva ce nu cunoşteam?! Absurd şi totuşi verosimil . Dacă stai să o iei logic ...defapt mai bine nu o lua aşa pentru că s-ar putea să te încurci într-atâtea sofisme! Ia-o nelogic. Îmi lipseai încă dinainte de a te cunoaşte şi când mă gândesc că te vedeam zilnic. Fiecare cerşetor ambulant avea puţin din tine. Aceeaşi educaţie. Ba nu , aceeaţi educaţie sigur nu , pentru că tu eşti deştept.
Acelaşi miros, poate chiar şi aceeaşi ochi albaştri mânjiţi din cauza mizeriei şi ˝machiaţi˝ cu cearcăne.
Mă întreb pe unde oi fii acum? În fiecare dimineaţă , în fiecare seară când mă întorc de la servici , te caut... Dar fara rezultat. Sordidul Bucureşti nu-mi releva decât cotloane prăfuite sau înzăpezite, cartoane negre şi ambalaje care ar pune pe picioare o fabrică de reciclare.
˝ Irina , nu te voi iubi niciodata, te voi uita probabil în câteva zile , poate chiar ore, defapt poate nici acum nu-mi amintesc de tine, te voi urî pentru că m-ai pus să-ţi povestesc viaţa mea de nimic , şi am văzut mila din ochii tăi în loc să vad pasiunea. Te iubesc acum pentru că ˝m-ai lăsat˝ să te sărut cu forţa şi nu te-ai supărat , pentru că m-ai plesnit şi mi-ai zis ˝jegos infect˝ , a fost cel mai frumos si chemător mod de a o spune. Bietul cerşetor ai zice , nu? S-a îndrăgostit în cel mai ridicol mod posibil , de o nălucă în lumea lui şi de o fată în lumea lor. Ce patetici sunt şi ăştia Irina, nu văd oamenii cum îi vedem noi. Atâtea mâini întinse zilnic, ai zice că nu le vedem ochii, că nu le citim oboseala , ranchiuna sau deziluziile din suflet.
Iubesc lumea în care trăiesc eu , nu în cea în care trăiţi voi , bieţi muritori de foame! Irina te iubesc pentru că m-ai văzut un cerşetor şi nu un prinţ. ˝
Monologai pe strada noastră îmbâcsită cu salcâmi şi stropită cu mărăcini.
Salcâmii încă mai sunt, mărăcinii i-ai luat tu...

Cele 5 porunci

2008-01-18T13:06:00.000-08:00

Luni: ˝ Azi merg la magazin pentru strictul necesar şi atât. Ba nu, azi am să mă plimb de nebuna prin centrul oraşului şi am să admir nostalgică (probabil) perechile ce se ţin de mâna. Am să mă aşez pe bordura îngheţată , unde cel mai probabil voi sfârşi în aceeaşi manieră lamentabilă, şi am să citesc. Ce? Păi încă nu mă pot decide dacă să iau cartea pe care ar TREBUI sau cea pe care VREAU să o citesc. O să mă decid asupra acestui aspect în timp ce-mi voi prinde părul, sau poate în timp ce mă voi machia ( în traducere libera : unde îmi voi toci creionul negru la ochii mei împăienjeniţi din cauza orei prea matinale). Buun, portofelul l-am luat , facturile ...mdaa sunt şi ele pe acolo prin geanta, şi...cam atât.˝

N.A:˝ Nu am apucat să văd centrul. Bineînţeles că am încurcat facturile cu pliantele pentru facultate, şi cartea am uitat-o în supermarket! ˝

Marţi: ˝ Ah ce mă doare capul! Nu , nu mă duc la cursuri! Sa fim serioşi cine ar face-o când canapeaua îşi dezveleşte în faţa mea precum un mişel ˝podoabele˝? Acum nu sunt perversă, însă canapeaua e. Pot citi asta de la o poştă. Defapt dacă stau să mă gândesc mai bine nu pot citi mai nimic la ora asta, nici măcar semnul ăla mare gravat pe interiorul pleoapelor mele care îmi strigă din toţi rarunchii să merg la cursuri. Pe ăla refuz să-l citesc.
Mai bine încetez să mă mai gândesc, da asta e! Nu mă voi mai gandi deloc! Free your mind! Just do it! Mă întorc la somn. ˝

N.A: ˝ Bineînţeles că nu m-am putut culca la loc. Telefonul , mai exact persoana de la capătul firului , a ţinut morţiş să mă trezească. ˝ Hei, nu te iert nici dacă îmi zici de o mie de ori că mă iubeşti . Nu poţi trezi oamenii după bunul tău plac. Nu te iert nici dacă îmi faci masaj, şi cu atât mai puţin dacă mă pui pe mine să o fac!!! ˝

Miercuri: ˝ Luni şi marţi au trecut , mă aflu la mijlocul săptămânii , ziua de azi nu se pune... deci judecând după matematica mea şubrezită şi părăsită undeva prin colţurile gimnaziului, mai am fix două zile şi plec la munte. În sfîrşit relaxare!
Nu-mi voi lua multe bagaje , trebuie să fiu mai cumpătată de data asta. Cu siguranţă nu aş vrea să se repete incidentul de data trecută. În plus , nu stau decât două zile. Ce mândra sunt de mine, am învăţat în sfârşit ce este acela autocontrol şi amăgire voită. Nu se pupă dar se îmbrăţişează!˝

N.A: ˝Nu m-am ţinut de cuvânt. Nici măcar atunci când spuneam asta nu credeam în ceea ce-mi autoimpuneam.˝

Joi: ˝ Joi dăm la...! Dau!
Pentru că eu azi am planuri măreţe. În cursul după-amiezii merg cu motanul la veterinar şi apoi am de gând să mă ţin de promisiunea pe care ţi-am făcut-o. Roagă-te( căci o voi face şi eu) să mi le amintesc măcar. Of, urăsc să spun asta , dar cât spirit de anticipare avea mama! Cum ştia ea sărăcuţa încă din vremea prunciei că prinţesa nu îşi va respecta statutul. Si nu vreau să aud replica aia odioasă cu ˝ Ţi-am zis eu!˝

N.A: ˝ Ştiu măi mamă că mi-ai zis! Ştiu.˝

Vineri: ˝ Azi mănânc ingheţată cu fistic. M-am hotărât să mă scol chiar acum din pat şi să încerc sa-mi refac puterile după o săptămână cu adevărat isotvitoare! Am zis chiar acum!!!

Acuuumm... ˝

N.A: ˝Încă cinci minute.˝

Aşa nu!

2008-01-11T03:01:00.000-08:00

Azi m-am gândit să scriu un blog. Problema e că mă abandonase într-atat inspiraţia , încât m-am speriat. Nici ˝Lolita˝ nu m-a prea ajutat în această privinţă. Mi-a fost chiar jenă să o deschid , pentru că bănuiam că voi sta cu dexul pe genunchi , şi-l voi studia întocmai ca pe o a doua Biblie. Plus de asta , m-ar fi contagiat frazele lungi şi alambicate ale respectabilului Nabokov.
Dimineaţă devreme eram chiaună de somn , şi totuşi îmi purtam în minte acest gând care s-a dovedit a fi fără sorţi de izbândă. Dimineaţa , un pic mai târziu m-a găsit îmbrăţişând sandvişul cu brânză şi cu faţa în baia de aburi a cafelei de la bufet, căruia categoric îi lipseşte zahărul.
Apoi , unitatea centrală ce-mi şade pe umeri , a fost suprasolicitată datorită lui Francois Villon. Urât din partea ta , domnule dragă, chiar nu mă aşteptam la asta. Să trezeşti o biată ˝madmoazelă˝ din reveria ei matinală şi să o introduci într-o lectură , ce oricum nu-i place. Absolut intolerabil.
După amiază mi-am zis , că nu pot scrie pe stomacul gol. Aşa că dramul de inspiraţie de rezervă pe care încă îl mai păstram pentru situaţii critice , a dispărut printre aromele bucătariei(ce parşivă!).
Aşadar şi prin urmare , la ora patru sunt încă pe mess, fără chef de citit, de ieşit afară...Şi în mod categoric fără chef de lăsat punguţe cu beletristică sau inspiraţie pe blogspot.com!

File de poveste...

2008-01-09T06:14:00.000-08:00

˝Azi vreau cartofi prăjiţi...! Te rog frumos! Aaa da şi era să uit... Cu ce te îmbraci azi? Dacă îţi iei fusta cu flori , nu-ţi lua chiloţi pe dedesubt, ieşim azi.˝ Abea atingeam podeaua , îmbrăcată în fustiţa cusută cu valuri şi cu o bantă neagră ce îmi strângea convingător fundul. Balerinii din lac alb mă purtau plutind prin casă , dând impresia unei năluci. ˝ Dar una sexy, nu iubitule?˝
M-am dus la bucătărie şi am îndeplinit ordinul cusut cu aţă dulce, ambele defapt.
Cartofii nu ţi-au plăcut prea tare , cred, de vreme ce ai avut grijă să-mi arunci în faţă cu câţiva din ei. Dar lasă, că nici eu nu m-am lăsat mai prejos, şi am ricoşat aşa cum ştiam eu mai bine.
˝ Dacă nu-ţi plac...nu-mi prea pasă...sincer , eu măcar m-am chinuit. Şi ia zi iubitule, îmi stă bine fusta? Ţi se pare ca m-am mai bronzat...ah scuzele mele , nu pot să mă crăcănez, nu am chiloţi pe mine!˝ Ai plecat capul ascultător, te-ai aplecat....şi mi-ai sărutat interiorul coapselor. Efectele nu au întârziat să se resimtă, pielea îmi semăna cu cea a unei găini bete, iar înăuntrul meu hormonii o luaseră razna.
Te-am implorat din priviri să continui , să mă termini. Ce naivă şi eu! De parcă nu te cunoşteam , nu-ţi ştiam apucăturile , sadismul innăscut. Te-ai uitat prin mine, mi-ai zâmbit , sau cel puţin mi-ai aruncat ceva ce voia să fie un zâmbet, şi te-ai aşezat să mănânci.
Te amuzai probabil în sinea ta, de copilaria mea, de starea de beatitudine ce mă cuprinsese, dar simţeai cum înfloreşte bobocul de orgoliu în tine , când te gândeai că tu erai cel ce a contribuit la ea.
Ai luat zgarda de pe holul înnecat în parfum , şi mi-ai zis că mergem la plimbare. M-am supus , ca întotdeauna, şi mi-am tras puloverasul alb peste umerii mei bronzaţi. Uşa s-a închis o dată cu sărutul din prag , si cu atingerea calda dintre picioarele mele. Ţi-am mulţumit din priviri.
Când ai blocat liftul la 3, ştiam ce va urma. Am tăcut din gură , lăsându-mă umplută iar , şi iar. Faţa ţi se şifona, respiraţia sacadată dezbrăcând de oxigen încăperea.Toate astea, în timp ce bietul câine zăcea în lesă prins de balustrada de la 7.
˝ Acum înţelegi de ce ţi-am zis să te îmbraci aşa?˝ ˝Îhî.˝
M-ai alergat în faţa bisericii , ai blestemat că nu suntem ţigani şi că e joi şi nu ne putem căsători, m-ai ridicat în braţe şi m-ai sărutat pe frunte , zicându-mi că semăn cu un înger.
˝ Dacă eu sunt un înger , tu eşti ceata de Heruvimi din care fac parte, şi fără de care m-aş rătăci în întuneric.˝Prompt şi frumos, exact cum îţi plăcea ţie să-ţi răspund.
Seara , când ne-am întors acasă mi-ai făcut spaghete cu brânză dulce şi ne-am băgat amândoi sub pătura, fumaţi şi îndragostiţi.

Retrospectiva

2007-12-31T04:34:00.000-08:00

In ultimele zile petrecute in fata televizorului , m-am delectat cu retrospective ale vremii, economiei , catastrofelor si evenimentelor politice ale anului 2007. Toate spuse cu calmul si zambetul fals al prezentatoarei novice.
Astfel ca, m-am gandit sa astern pe foaie, sau mai bine zis sa tastez in word, o retrospectiva proprie a intamplarilor importante, din anul 2007.
Iata , asadar, cum ar arata o astfel de lista , ordonata si adanc gandita, bineinteles:
*Un sarut nevinovat, care a tras dupa sine consecinte nebanuite de mine pe atunci
*Implinirea varstei de 16 ani in februarie , care pe cat m-a bucurat pe atat m-a posomorat, motivele sunt inca oculte chiar si pentru mine
*Doi prieteni au plecat , pur si simplu...
*In luna florilor, in a 16-a zi , am intalnit in sfarsit o presoana care sa ma sprijine , sa ma inteleaga, sa-mi accepte toanele , si sa ma iubeasca in cel mai frumos mod posibil
*Au urmat doua luni de banuieli , sentimente care mergeau in contradictoriu cu constiinta mea, dar care spre fericirea si linistea mea , s-au potolit intr-un final
* Am apucat sa vad Roma, capitala limbii cantate, a gladiatorilor neinfricati si a pizzei ce se invarte pe degete precum o sfarleaza
* A urmat o perioada buna la scoala, unde spre bafta mea am "incasat" note bune , de care sunt foarte mandra
*Dupa sase ani de rugaminti fierbinti adresate parintilor mei , am primit un ghemotoc de blana gri , motanul meu
* Craciunul mi-a adus ca in fiecare an , calm , pace , prietenii alaturi si sanatate, multumita Lui Dumnezeu

Concluzionand, inchei acest "tratat" cu un suras pe buze , cu multumire interioara si cu sperante spre un an mai bun.

Felatie de cinci zile.

2007-12-29T05:40:00.000-08:00

Madrid. anii '85.

Plajele brune ale Madridului erau presarate cu rasete joviale, ce se impleteau placut cu sunetul valurilor, intr-o simfonie de august tardiv. Corpurile zidite in nisip cautau lacom lumina soarelui palid.
Captiva intr-un astfel de peisaj , te-am cunoscut.
Mai tii minte? Mi-ai stalcit numele , cerandu-ti scuze de o mie de ori. Nu m-a deranjat niciodata ca mi-ai zis Dalila, in loc de Dalia. Pacat ca nu ai fost Samson, sau poate nu ai vrut sa fii...
Am petrecut cinci zile, dintre care te-am cunoscut cu adevarat doar doua.
Imi amintesc expresiile fetei tale cand ma vedeai schimbandu-mi costumul de baie de una , sau de doua ori pe zi? nici nu-mi mai amintesc.Purtam negru, dadeai aprobator din cap si-ti petreceai limba peste buze, confirmandu-mi astfel ca-ti place teribil. Cand il luam pe cel rosu cu buline albe , incercai sa-ti scoti camasa printr-un suras indoielnic si un " Mda. nu e rau.Se poarta!".
Erai comic atunci cand te imbufnai, dar aveam grija de fiecare data sa-ti potolesc firea si sa-ti ard simturile intr-un "lipicios" pe nas. Asa iti placea tie , sa te simti nu iubit, ci ocrotit.
Mi-ai luat inghetata de lamaie si in loc sa ma lasi sa o mananc , m-ai uns pe spate cu ea. Era al naibii de bine!
Ti-ai tras-o cu mine cu ochii inchisi si cu pumnul plin de nisip. Dintii ii strangeai atat de tare incat mi se facea mie teama sa nu se toceasca. Nu de alta, dar aveai dantura frumoasa!
Ne trezeam dimineata goi pe plaja, zambind tamp unul la celalat , si ne infasuram in prosoape precum romanii.
Apoi imi luai gogosi , tot timpul decupate in interior, cele in forma de roata, cu glazura de visine. Imi placea ca imi retineai gusturile. Imi parea rau insa ,ca eu nu reuseam asta niciodata! Acum nu-mi mai pare...
Erai frumos , sunt sigura ca ai ramas la fel. Sper totusi , ca ai renuntat la gramul acela de mitocanie de care ma tot impiedicam . Cand am plecat mai stii ce mi-ai soptit...?
"A fost ca o felatie...una de cinci zile."

Nu iar, din nou...

2007-12-23T05:15:00.000-08:00

Tablouri pierdute pe străzile micului Paris. Femei de o eleganţă desăvîrşită lăsându-se cucerite de bărbaţii pe ale căror carţi de vizită stă cusut titlul de gentleman. Parfum de epocă alunecă pe străzile pavate si înşelătoare ale Bucureştiului apus.
Protipendada semi-franţuzită circulă nonşalant, fredonând bonjour-uri ici-colo.
Fustele până la genunchi, în culori vesele , şi de o formă conică, lasă la vedere atât cât trebuie. Genunchii fetelor iţi fac cu ochiul obraznic pe sub banda în dungi sau din catifea a fustei, iar şoldurile lunecă lasciv, creeându-ţi în faţa ochilor un adevărat scenariu satirico-erotic.
Gloria este blondă cu bucle uşor răzvratite in vârful părului lung şi ars de soare. Când trece pe stradă , se imbracă în straie de magnet. Privirile ascuţite şi agere precum cele ale unui ac, ale barbaţilor işi caută loc pe corpul ei.
Celelalte fete o apostrofează răutacios. Că doar e de cand lumea să critici mai degrabă decât sa inţelegi. Probabil te intrebi ce e de inţeles aici? Păi, frumuseţea este efemeră, prin urmare trebuie surprinsă si inţeleasă la timp, până nu e prea târziu. Ochii trebuie şi ei hraniţi cu frumos ca toată materia, de altfel. Astfel că îi putem inţelege perfect pe bărbaţii clocotind, care işi trăgeau gulerul intr-o parte , inghiţeau în sec, şi o mâncau din priviri.
Gloria zâmbea , incuviinţând de fiecare dată si mulţumind în sinea ei fiecărui bărbat, pentru fiecare compliment împărtaşit din priviri.
“ Ionuţ- brutarul: hmm,m-a sărutat doar pe buze, dar are mâini frumoase şi glas pătrunzător…poate mai scot o intâlnire.
Dom’ George: 35 de ani , văduv, veşnic “moale” şi la propriu şi la figurat. Nici gând!
Andrei: prea mic, că altfel…
Şi…Lari: ei bine mi-e şi teama să mă gândesc la el, e capabil să-mi sustragă vreun gând necugetat si să mi-l lipească pe buze, topindu-l intr-un sarut.Plus e prea obraznic, nu m-aş uita la el nici dacă…”
“Neaţa’ Gloria, iar te gândeai la mine?”

Eu si cu tine. Noi doua.

2007-12-08T02:39:00.000-08:00

Colturile camerei de la mansarda erau impregnate in miros unsuros si vechi. Am cerut sa fiu putin lasata singura , chipurile pentru a analiza indeaproape daca e suficient de buna camera si merge in conformitate cu cerintele mele. Slava Cerului tanti Lidia era o femeie intelegatoare!
O data cu inchiderea clantei se inchidea si poarta mea spre realitate.
Ma gaseam in mijlocul unei camere pe care o vazusem de atatea ori , in ai carei pereti stateau atarnate glasuri de fetite, glume si particule pierdute de rasete. Un puzzle pe care l-as fi putut rezolva si cu ochii inchisi.
Mobila era schimbata , perdelele si usa pe a carei suprafata fusesera candva desenate manute de copila( pariez ca tanti Lidia nu stia asta) fusesera sterse de vreme. Anii maturasera in calea lor un vraf de fotografii, de amintiri, de secrete si de voci.
Camera semi-obscura unde candva cele doua fetite scriau , radeau de fetele caraghioase ale colegilor, unde se pregateau pentru o “zi de plaja in curte”. Oglinda era singurul martor ramas in viata , suprafata lucioasa si vesnic curata pastra siluetele celor doua copile, mutritele si lacrimile.
Tanti Lidia nu cunostea aceste amanunte , de abea daca si eu mi le puteam aminti. Debitul imaginatiei mele depasise orice limita…simteam cu maini imaginare ma trag violent inspre trecut. Atunci usa s-a deschis …si eu am murmurat:” Nu imi convine pretul. Va multumesc pentru amabilitate dar cred ca am sa mai caut. O zi buna!”

Filiala "Mihai Bravu" 110

2007-11-28T08:59:00.000-08:00

"Superba camera! O cumpar cu tot cu mobila , imi place mai ales tapetul" imi venea sa-i strig -curios, era vorba despre un tapet care nu se demodeaza niciodata si mobila a carei infatisare tradeaza prin unicitate -.
Rafturile erau simple dar continutul impresiona si un amator. "Imbracamintea" veche mirosea paradoxal a curat si literele erau imbibate in parfum de epoca.
Cele mai noi revolutionau incaparea si intrau in constrast puternic pana si cu democratia actuala. Minti intortocheate si idei aparent deplasate, imaginatie letala ...toate intr-un legamant sacru,talentul. Te ardeau slovele si totusi voiai sa termini, cu atata patima inghiteam cuvantarile Dumnezeilor literaturii din alte vremuri.
O minunatie, o frenezie de minti luminate si nume rasunatoare acum si peste multe milenii de aici incolo. Homer, Balzac, Dante, Boccacio, Shakespeare, Cervantes, Eminescu, Blaga, Calinescu si multi altii dansau in fata ochilor mei pe cotoarele roase de vremuri.
O oaza in mijlocul desertului. Spre rusinea mea uitasem insa de acest minunat loc unde gandurile se nasc de la sine , irigandu-ti constiinta.
Nu am descoperit a opta minune a lumii, vorbesc de o simpla biblioteca. Si nu a vrut vanzatoarea sa-mi vanda camera...

Alegorie

2007-11-27T11:37:00.000-08:00

[Tin sa precizez ca "personajele" acestui "post" sunt furate de la o colega. Eu am dezvoltat ideea dupa cum mi-a placut mie. Si tin deasemenea sa mentionez ca ea nu se va supara.Sper.]

Intr-o posaca seara de sambata, posaca pentru ea extraordinar de solicitanta pt. el. De ce zic solicitanta pt. el ? deoarece era difuzat la televizor meciul dintre Punctuatia alertata vs. Cratima Bucuresti.
[V-am bagat in ceata? Bun! asta era si ideea... Dupa cum spuneam...]
Ea , virgula, se hotaraste ca cel mai bine ar fi sa-l ia de la televizor pe el, punctul, si sa ii propuna sa o scoata in oras. Zis si facut! Spre surprinderea ei punctul accepta.
Virgula isi scoase de la naftalina cea mai frumoasa rochie pe care o avea, rosie din cate imi amintesc, si si-o trage pe corpul ei perfect…arcuit! Exagerat de aranjata in opinia mea , dar se pare ca a meritat , primeste de la punct laude exagerat de…neadevarate.
Seara in oras, agitatie , lumini si virgule sexoase(vba poporului). Punctul insa persevereaza , continua sa-i spuna sotiei sale , vizibil afectata de siluetele mult prea arcuite ale celorlalte virgule-pipite, ca tot ea este cea mai frumoasa pt el. Va vand un pont? Nici el nu credea ce spune.
O data ajunsi la restaurant doamna virgula comanda sa zicem…cat sa se sature. Speriat si posomorat punctul ii paseaza stacheta chenerului paranteza , si o data ce acesta se departeaza ii explica sotiei sale ca daca nu are grija de sileuta ei va ajunge intocmai ca si chelnerul. Umflat, deschis si vesnic nesatul!
Dar sa fim seriosi ce-i mai pasa virgulei acum? Oricum seara ii fusese stricata si stia ca iubitul ei sot visa la virgulitele ce pareau ca au de gand sa se muleze dupa fiecare, sa zicem , semn de punctuatie. Ce mai conta in definitiv ce semn era? La final oricum punctul avea sa incheie , platind onorariile.
Cina a luat sfarsit, dar punctul a fost nesimtit. A lasat-o pe nevasta sa plateasca cina , aceasta cocarjindu-se mai mult decat era deja.
In drum spre casa, discutiile deviaza…spiritele se aprind. Doi tovarasi , o fosta prietena din liceu, ah Lidia acolada, si cearta e gata!
Acasa, ambii se culca osteniti. Numai ca unu-i cocosat de fantezii altul de griji. Oricum am da-o sexul tot iese din ecuatie.

[Si cand stai sa te gandesti ca nu e o alegorie sau o metafora zamislita dintr-o minte frustrata, este o realitate, cu care insa nu se confrunta semnele de punctuatie. Decat in imaginatia mea bolnava!]

Azi ma cheama Daniel!

2007-11-22T13:24:00.000-08:00

Am convenit…ciudata zi. Uluitor de repede s-au scurs evenimentele si totusi am avut senzatia ca stau pe loc. Pana si ceasul meu a fost abandonat de consoarta sa, bateria.
L-am pus in geanta cu gandul ca ma voi prezenta cu el de urgenta la camera de garda a ceasornicariei “Nicusor” de la Teiul Doamnei :” Faceti loc! Faceti loc…avem urgenta, puls scazut , batai neregulate, clatinari de linie , il pierdem il pierdem!” –si mai imi spun unii ca nu am imaginatie-. Revenind la oile noastre si la ziua mea de pomina.
M-am urcat in 69 cu gand de pace. Iata un lucru cu adevarat imposibil! Coate in stanga si-n dreapta, plase aruncate haotic pe primul scaun rezervat si priviri lascive aruncate de baieteii cu testosteronul ridicat, totul intr-o frenezie de culori si glasuri.
Cobor la Universitate, gandidu-ma ingrijorator ca este pentru prima data cand nu voi sterge praful si amarul elevilor intarziati de pe scarile Teatrului National. Exceptional! Imi miroase a progres. Ma uit in jurul meu…parca si ungherele sunt zgribulite, atunci imi zboara privirea la termometrul cu fular ce troneaza in mijlocul intersectiei:-4 grade. “Mai bine iau metroul!”
Alta statie, alt cartier implicit alti oameni. De data asta urc si nu cobor, scarile. Afara , si mai frig si ultimele gene ale soarelui parca gripat se inchid tacticos. Efemer!
In fata Palatului Copiilor, domneste linistea. Din cand in cand atmosefera taciturna este perturbata de rasul cristalin al vreunui pusti entuziasmat. Cand merg acolo va spun sincer , ma simt ca magarul intre oi. Totusi o fac , in fond pe lumea asta nu faci doar ce-ti place.
Ma tenteaza sa merg la baie sa imi prind pentru a sasea oara parul dar renunt rapid la idee , fac stanga , ciocan timid si intru cu capul in pamant. Ma asez pe scaunul cel mai din fund , sperand sa nu fiu prea mult luata in seama-in sfarsit sperantele au devenit realitati- si ascult.
“Daniel trebuia sa stii sa faci asta, doar esti un copil destept si un viitor jurnalist de succes”
Daniel?! Parca era Cosmin!
Parca citindu-mi gandurile se intoarce spre mine trufas si-mi raspunde la intrebare: "Azi ma cheama Daniel!"
“Foarte bine eu ma numesc intocmai cum ma numeam si ieri si cum probabil ma voi numi si maine. Si tu esti un ciudat!"

Deseneaza-mi primavara

2007-11-12T05:41:00.000-08:00

Avea cirese din lemn la ureche si buze imparguite. Cu un suras cald ce-ti incalzea inima, si te imbia sa zambesti impreuna cu ea. Parul lung si impodobit cu bucle de culoarea stejarului, ii era prins in flori de ghiocel. Raspandea un miros incredibil de placut care-ti atrofia narile si-ti ingheta simturile.
Si eu visam la aceasta naluca, desenata sub cnturul nostalgic al amintirilor mele. Stateam intinsa pe pat…imaginandu-mi povesti.
Dar, crivatul nervos si aerul rece de sfarsit de noimebrie, imi taiau suflul si odata cu el si reveria. Astfel ca, ramaneam in pat imobilizata cu mainile incolacite in jurul canii (odata fierbinte) de ciocolata, asteptand primavara pe ritmurile OCS.

Constant-diametral opus

2007-10-29T06:31:00.000-07:00

Sunt atatea lucruri pe care mi-as dori sa le pot face sau macar sa pot duce la bun sfarsit ceea ce am inceput. De pilda, acum cateva zile vorbeam cu mama despre cat de mult mi-as dori sa reincep cursurile de pictura. Buun , discutie lunga frumoasa care din cand in cand luneca usor spre morala cu mici clatinari provocate de marirea numarului de decibeli la care mi se explica. Complet descurajata si cu ideea ca sunt o persoana relativ ratata, mi-am purtat agale picioarele in dormitor. Am stat asa putin in pat , lasand ganduri precum: ”oare pe Hagi Tudose il chema asa? Sau Ana a mesterului Manole era blonda, eu cel putin asa o vad.” sa-mi inunde capul.
Deodata a inceput sa devina sacaitor asa ca am pus mana hotarator pe cartea poleita de praf de pe birou. Si mai curajoasa ca niciodata mi-am promis sa depasesc cele 30 de pagini din “Conjuratia imbecililor”-alta incercare ratata. Din pacate actul meu temerar s-a sfarsit cu un cascat adanc si somnoros desenat in coltul gurii.
“Splendid!” am zis-o cu voce tare abandonand si aeasta tentativa. Lipsita de idei , plictisita si nervoasa. Ce zi de pomina!
Prea multe lucruri nu-mi mai ramaneau de facut. Puteam sa ma conformez uitandu-ma la televizor si imaginandu-ma in rolul principal din filmul “ 10 things I hate about you”, sau puteam deschide caietul de latina sa-mi repet pt. a suta mia oara o lectie pe care nu as intelege-o nici daca m-as reincarca in Dimitrie Cantemir.
Asa ca…m-am decis. M-am lasat imbratisata de patura rosie din lana si am adormit.
Dimineata cand m-am trezit :” Hei mama ce zici daca m-as apuca de confectionat cercei…inovator ,nu?”

Si-atat.

2007-10-09T07:49:00.000-07:00

Aseara am ajuns la ora 21:00 acasa, am mancat cornuri cu dulceata si-atat.
M-am uitat la televizor, intai la stiri, apoi la un film siropos de categorie B si-atat. Am folosit o cutie de servetele, am mancat vreo 2, 3, 4, cateva bomboane Raffaelo si-atat.
Dupa aceea m-am indreptat apasat pe holul imbibat in somn catre baie, am aprins lumina m-am spalat pe dinti, am folosit crema pentru corp pe fata, m-am maimutarit in oglinda si-atat.
Am deschis calculatorul, am vorbit cu tine, m-am enervat cand nu-mi dadeai atentie, ti-am urat "noapte buna" si "buna dimineata", si-atat.
M-am bagat in plapuma calduroasa si "parfumata cu mine" , am adormit si...atat imi mai amintesc.
Dimineata am luat-o de la capat si-atat.

Sublim sau...ridicol?!

2007-10-07T03:07:00.000-07:00

Strada-orasul modei si al prostului gust. Zi de zi ma plimb pe strazile unui Bucuresti tot mai impregnat in kitsch. Tinere domnisoare care viseaza la cat-walkuri si adorm cu gandul la tinutele marilor creatori ai vremurilor contemporane... Le vezi mergand cu nonsalanta , traind cu iluzia stilului.

Stil- ce cuvant simplu si totusi cu ce incarcatura de sensuri. Foarte putine sunt persoanele care percep cu adevarat conotatia cuvantului "stil". Se micsoreaza simtitor numarul celor care adopta un stil propriu , exceland prin unicitate si simplitate.

Simplitate- Nu e tocmai calitatea cea mai intalnita in ziua de azi. Cu cat esti mai "incarcat" si aduci mai mult cu un pom de Craciun- ce-i drept unul superb si minutios ornat- cu atat esti mai invidiat si mai copiat. Si nu sunt de vina oamenii care il adopta ,ci cei care il promoveaza. Revistele importante de moda cu un tiraj mai mare decat numarul de scobitori fabricate intr-un deceniu, impresioneaza prin ...ei bine greu de zis! Prin ceea ce tinerii din ziua de azi ar putea numi "trend". Culori, materiale si modele prost imbinate care deranjeaza vizibil si pe un necunoscator in domeniu , dar care sunt impuse si respectate de societate. Un ghid al necunoasterii cu brevet cu tot.

Ridicol- Oare de ce zic "ridicol"? Pentru ca asa si este. Este absolut ridicol sa vezi discrepanta dintre nivelul preferintelor si cel al adoptarii. Este inadmisibil sa vezi la televizor fete abea ajunse la majorat care isi pun in cap genti in loc de caciuli sau palarii si pronunta Louis Vitton cu accent englezesc prost. Te dor ochii cand deschizi la intamplare televizorul si dai de vreo "vedeta" recent lansata imbracata cu "stil" si "bun-gust" , dar si mai tare te doare capul... atunci cand fetita ta de doar 16 ani vine si iti spune ca si-ar dori si ea sa arate ca respectiva domnisoara , si mai mult de atat iti vorbeste de limbajul modei sustinand sus si tare ca mai sus-numita vedeta l-ar avea.

Limbaj- Nu este doar un mod de a comunica verbal sau non-verbal asa cum ne spunea odinioara profesorul de limba romana , ranjind pe sub mustata. Exista o sumedenie de tipuri de limbaj , limbajul trupului, limbajul gesturilor, si poate sa vi se para anacronic... limbajul hainelor. Da...din trecut si pana azi , a existat un limbaj al tinutei vestimentare. Pe masura ce avansam in timp acesta evoca altceva.

Daca acum 200 de ani, o persoana imbracata la patru ace in al carui costum sau rochie puteai distinge cu usurinta materialul calitativ si culorile spumoase ale voalurilor iti sugera bunastare , confort si un statut social demn de luat in seama , iar cei sau cele ce se distingeau prin nou lunecau usor spre ridicol, acum exista o usoara tendinta de banalizare.

In cazul in care hainele pe care le porti sunt dintr-un material de calitate nu iesi cu nimic in evidenta , in schimb cu cat esti mai extravagant , ai accesorii cat mai sofisticate si mai ciudat asortate cu atat numarul privirilor creste.

A purta o fusta neagra conica , cu o camasa rosie in dungi si pantofi cu toc cui inseamna a purta o tinuta clasica usor banala. Daca la tinuta respectiva asortezi insa niste margele mari negre si un ceas care iese cat mai mult in evidenta , te poti considera o persoana cu stil.

Nu critic aceasta evolutie a modei, este un lucru cat se poate de firesc. Numai ca vreau sa subliniez urmatoarea idee, si pentru asta va trebui sa-l citez pe marele Alecsandri :" De la sublim la ridicol este doar un pas".

Sambatocalmant

2007-09-26T12:07:00.000-07:00

Sambata este cea mai frumoasa zi a weekendului.Susutin hotarat ca weekendul este defapt compus doar din ziua de sambata. Contrar conceptelor religioase, Duminica pentru mine este pseudo-Luni, este ziua pregatitoare noului inceput de saptamana. Este ziua care se ia de mana cu Luni si-i sopteste ca azi nu o va suna un inger nebun , nici macar sedat.
En fin, cum spuneam , sambata ai libertatea de a alege. Te poti duce lejer sa dormi la ora 4 dimineata pentru ca ai certitudina ca a doua zi este tot weekend.
Sambata iti permiti sa golesti "ciorapul" doldora de banuti stransi cu migala , in "mall-ul" colorat si parfumat cu iz oriental de pe Lipscani. De cum intri in pravalioara pictata in nuante de rosu carmin , stacojiu si galben fluorescent ii iubesti involuntar esarfele lungi agatate de tavan , cu rolul de a te introduce in atmosfera locului.
Tot sambata , pot merge sa dorm acasa la Dragos. Imi place sa ma trezesc dimineata cu capul pe mana lui si cu respiratia-i grea ce-mi pompeaza parca , ceafa. Cu el mananc pranzul dimineata si cina la pranz. Micul dejun il luam...in pat! Putem sta sa radem , sa ne jucam ca doi copii , sau sa iesim noaptea afara in parc , langa lac...pentru ca e sambata.
Ador inghetata de lamaie, are un gust racoritor ce-mi inspira vacanta. Vacanta este un lux pe care din pacate nu mi-l pot permite prea des in decursul anului scolar, totusi exista sfarsit de saptamana, cu precadere sambata.
Sambata , te sarut mai pasional decat o fac in restul saptamanii. Pentru ca imi permit sa ma las tapetata de alte sute de pupicuri naive din partea ta . The time is by my side.
Jur ca sambata am chef si de gatit, si paradoxal orice ciudatenie as incerca iese ...comestibil!
Sambata o inchei tot timpul tanjind dupa sambata viitoare , cu certitudinea ca si sambata voi face acelasi lucru la exact aceeasi ora...12:00.

Nemuritor sau...?!

2007-09-26T11:16:00.000-07:00

O nebunie de sensuri si sentimente piloteaza acelasi psihic bolnav. Ori de cate ori il privesc , il vad literalmente in oglinda. Mi-e teama sa-i intalnesc privirea posaca si dezbracata de inhibitii sau reguli. Surprinzator , tace mereu. Ii vbesc ore in sir , exclamand autoritara si iritata de tacerea lui, tipand frenetic atunci cand isi muta nepasator privirea dintr-un colt in altul al camerei.
"Ma asculti macar?! Eu ma straduiesc sa-ti explic ca ceva pur si simplu nu mai merge, si stii prea bine ca m-am consumat pentru tine , pentru noi , sa ne fie bine . Pentru numele lui Dumnezeu , de ce taci? Loveste-ma cu vorbe grele , cum obisnuiesti adesea sa o faci , chinuie-mi imaginatia povestindu-mi intalnirile tale cu diverse pipite, smulge-mi simturile si conecteaza-le la zambetul tau..."

Am trantit nervoasa usa in urma mea, lasandu-l acolo, lancezind pe patul imbibat in portocala parfumata. A fost ultima data...pentru ca usa nu avea sa se mai tranteasca niciodata in frenezia unui sarut de al meu, si fruntea-ti poleita vag cu pistrui nu va mai fi niciodata mangaiata de mine.

Shhhht!

2007-09-23T11:08:00.000-07:00

Un secret... Aseară I. m-a întrebat dacă pot să-i ţin un secret. Am dat aprobator din cap si am ascultat-o calma ,inganand “ihi”-uri din cand in cand. Dupa ce s-a terminat cafeaua si tigarea , a plecat. In timp ce inchideam usa in urma ei ma intrebam in minte” oare toti pot sa tina secrete?”. Secretul pastrarii unui secret nu are o reteta standard. Unii pot sa asculte dezvaluirile pritenilor, apropiatilor, sa le inteleaga pe moment , dar sa le impartaseasca si altora cu buna stiinta. Altii tac chitic , pana cand secretul “expira” si nu mai este un secret.
Secretul naste mistere , tainele dau nastere secretelor si toate laolalta graviteaza intr-un univers enigmatic propriu.
Un barbat nu va stii niciodata care este secretul culorii parului sotiei lui , sau de ce in fiecare dimineata se trezeste mai proaspata si mai aranjata decat el.
Mama nu va stii care este secretul unui chiul bine gandit , cum nici eu nu reusesc sa deslusesc cum mama ne poate purta de grija tuturor fara sa oboseasca.
Aceastea sunt tainele vietii cotidine, ne inconjoara dar putini dintre noi se intereseaza de ele.
Apoi sunt secretele “de a 8-a” , cand cele mai bune prietene isi impartasesc una celeilalte gandurile si framantarile. Unele din ele raman secrete altele nu.
Secretele cele mai frumoase raman insa surprizele. E placut sa stii ca el/ei/ea stiu despre ce e vba , numai tu nu , dar nici nu-ti doresti sa aflii decat la momentul oportun.
“Vine Mosul la noapte mama!” strigam adesea cand eram de-o schioapa in Ajunul Craciunului. Surpriza era incantatoare ca si asteptarea acesteiea.
Reflectarile mele nu se opresc insa aici, daca ma gandesc mai in profunzimea situatiei , constat ca suntem un mister noi insine. Simpla prezenta a unei persoane reprezinta un secret cunoscut doar de ea.
Natura sopteste secrete celor ce pleaca urechea la ele. Aceia le transmit mai departe, si gama valorilor morale si a sentimentelor se dezvolta treptat ca si misterul ce le invaluie.
Aud ceva...Lumina de ceara a lunii imi deseneaza fata obosita si-mi sopteste blajin…” Dormi…e tarziu!”. Shhhht, nu mai spun la nimeni.

Visina turbata

2007-09-16T12:43:00.000-07:00

Intr-o dimineata ,ceasul al carui minutar inghite clipele precum eu trufele, m-a gasit cu genele intre-lipite. Cand am crapat ochii , o patura visiniu- satinat mi-a invelit irisul mahmur.Soarele visiniu de toamna lovea nervos peretii albi ai camerei mele. Mi-am purtat talpile calde si amortite inca, pe gresia rece si mi-am croit anevoios drum pana in baie. Acolo am facut cunostinta cu pasta de dinti si cu periuta visnie imbibata in miros mentolat. Apa fierbinte ce navalea in chiuveta imi crosetase incretituri la degete , iar oglinda semi-aburita imi dezvaluia sa zicem... o imagine pe care nu as fi vrut sa o revad prea curand.
In frenezia matinala , am insfacat portofelul crem cu cusaturi visnii care a "vomitat" in poala mea rimelul, fondul de ten si blushul de culoarea visinii putrede. Mi-am captusit lacoma fata cu produsele minune, dupa care m-am indreptat spre bucatarie.
Acolo am lasat cateva firimituri pe fata de masa de la un corn uscat (nu mai stiu daca era uitat de mine sau prea vechi si nu imi ingaduisem luxul de a-l arunca) , si am baut cafea visinie cu aroma de visine.
Rochia neagra cu bretele subtiri din ata si cu volane din dantela visinie a pus capac unei dimineti cu siguranta visinii.

Verde suvitat

2007-09-06T13:52:00.000-07:00

Umblam fericita printre rafturile colorate din magazin, ascultand in departare vocea chinuita a "doamnei cu anunturile de la raioane". Mirosul de hartie nou-nouta imi inunda narile, trageam aer adanc in piept , prizand parca copertile si foile nemazgalite inca.
Cu lista intocmita acasa , am inceput sa colind absolut incantata coridoarele tapate cu pixuri, cartoane,culori si sine metalice. Cosul mergator "inghitea" pe rand caiete dictando, coli colorate, pixuri cu gel , radiere cu aroma de mar verde si mape cu ursuletul Winnie.
Ca un ultim omagiu adus deschiderii noului sezon toamna-vara de hibernat pe banci, am adaugat generoasei liste de cumparaturi si o esarfa de culoarea boabei de cafea cu iscalituri de verde crud.
Dupa ce am flirtat obraznic cu raspunzatorul de la raionul cu dulciuri , si am facut schimburi cochete de priviri cu un tip inalt si bine facut ce proba un sacou kaki, m-am indreptat catre sirul indian ce vroia sa fie "coada".
Am schitat 2 "pardon-uri" si un "multumesc frumos" , si am asteptat sa-mi vina randul la plata in vreme ce-mi plimbam privirea pe o revista din luna trecuta.
Fiind foarte captivata de ceea ce citeam si notand fugitiv expresii si cuvinte care imi faceau cu ochiul , aproape ca nu am auzit vocea blajina ce-mi soptea de peste umar. Un suras ascuns dupa o suvita castanie imi explica pe un ton afabil ca stau degeaba la randul asta pentru tocmai se inchisese casa de marcaj.
Bineinteles ca in alte circumstante la auzul acestei vesti m-as fi innegrit de furie si as fi boscorodit personalul printre dinti , dar acum aproape ca nu-mi mai pasa ceea ce mi se zicea. Privirea imbibata in verde marin ce se ascundea timid dupa suvitele castanii nefinisate, imi acaparase toata atentia , dandu-i frazei un inteles as putea spune...chiar romantic!
L-am ascultat vrajita si mi-am mutat teleghidat cosul la un alt rand, timp in care ma rugam fierbinte sa-mi ceara numarul de telefon.
Carucioarele doldora de produse din fata mea avansau simtitor, si minunea inca nu se intocmise. Incepusem sa-mi pierd orice umbra de speranta cand in fata mea mai era un singur client.
Am intins lipsita de vlaga suma ceruta de casierita rotofeie cu pistrui, si am aruncat "bonul la metru" peste pungile electrizate.
Cand am vrut sa ies din magazin , "tinta" s-a apropiat tiptil de mine, si ca si data trecuta mi-a soptit timid :" Eu sunt Razvan.Locuiesc la 2 blocuri de tine si nu lucrez in magazinul asta. Te urmaresc de cand m-am mutat acolo si am aflat acum cateva zile ca obsesia mea pt tine e iubire. Numarul de telefon nu ti-l cer pt simplul motiv ca-l am deja. In schimb pot sa te scot la o cafea?"

Nonsalanta gri

2007-08-22T13:49:00.000-07:00

Seara. Bucuresti. În jurul orei 20:00. Aglomeraţie. Priviri insinuante. Lampa lui Gustar mai are ulei pentru o ora. Mediu abject. Fata şifonată de griji a vanzatoarei de la casa de bilete. Gest flegmatic. Un obraznic"multumesc". Oboseala unei nopţi nedormite se resimte. Cartela de 10.
5 minute. Metroul tapetat cu grafitti "fuge" la Romana. Un "talmes-balmes" placut de culori, ten , ochi, îmbrăcăminte si voci. Forfota tipică acestei ore. Sacoşe din hartie frumos colorate si de marimi diferite atarna lenese in mainile trecatorilor incantati. Tocurile apasa zgomotos pardoseala din piatra gri. Un cot in stanga, altul in dreapta, o privire suparata. Gata! Am izbutit.
Scari rulante parca mai obosite decat mine. Nepasare inundata de un rau de ganduri si idei al carui debit creste treptat. Afara, deja intuneric.
Scot castile din ghiozdan, hmmm... Crossfade-Cold. Izbitor. Peisajul pictat in culori tinere , zguduit de ritmuri agresive. Vadit plictisita , inchid ochii. Imi imaginez ca sunt la teatru. Liniste. Eleganta. Actorii interpretand pe scena vietii roluri imbibate intr-o rutina dulce. Vocile lor se reverbereaza in peretii molcomi ai salii teatrului Bulandra.
Brusc...deschid ochii. S-a terminat melodia si tigarea. Un ultim adio de la capitala gri.
Un joint, un sarut, o amintire. Oscilez... 160-200km /h.
"Bine ati venit in Sibiu"!

Dictionarul din alcov

2007-08-19T05:05:00.000-07:00

Si te uitai la mine, ca si cum nu m-ai mai fi vazut demult…poate ca asa era! Eu insa te cunosteam, iti mai vazusem fata in asternuturile din satin rosu. Ochii de carbune imi contemplau silueta si incercau sa dea inteles unor amintiri vagi.
Doar zambetul fatidic mi l-am mai amintit…si sticlirea joviala atunci cand te lasam sa te imbeti cu aroma mea. Realitati nimfice imi trepidau in fata…sunete inchise imi zgariau urechea umezita de limba al carei glas imi trezea amintiri obscure.Cata durere si umilinta puteam inghiti…mediul murdar in care ma aflam si miscarile tale iuti si nestapanite se desenau in fata mea ca intr-un tablou in al carui peisaj nu ma regaseam.
Atunci cand ai terminat ceea ce ai fi vrut sa incepi cu multi ani in urma , cand in sfarsit in pretioasa ta agenda se afla trecut si numele meu mi-ai raspuns cu un ton ironic si rece: “ Nu m-as fii asteptat sa primesc atat de greu un lucru atat de usor de obtinut!”
Mi-ai dat exact cat ti-am cerut , si ai imprastiat parfumul victoriei atunci cand ai inchis usa.

Message in a bottle

2007-08-19T05:01:00.000-07:00

Stiu ca nu are nici o relevanta sa scriu acum la ora 22:23 despre tine. Si totusi o fac! Ai auzit vreodata de bilete de adio adresate persoanei iubite si pastrate de autor? Ei bine cam asa se poate numi ceea ce fac eu acum. Textul in sine este o insiruire plicticoasa de clisee, dar intentia lui este defapt esenta. Tin sa-ti spun ca sunt mandra de mine , in urma cu doar cateva minute am facut cel mai temerar act din ultima perioada, ti-am rupt desenul. Da, exact cum auzi! Sa stii ca nu mi-a fost usor, m-am gandit de multe ori la asta si niciodata nu am reusit sa-mi duc impulsul pana la capat. In subconstientul meu , distrugerea desenului echivala cu o crima. Uciderea ta… suna lugubru ,nu? Chiar asa si este…

Nu te teme, este ultimul/a eseu, lucru, text, frantura de text, propozitie, cuvant,fraza, scrisa sau rostita cu gandul la tine.
Surprinzator cum o fata de doar 16 ani a reusit sa-ti bulverseze intr-atat existenta. Stiu ca ti-am marcat frumoasa varsta de 21 ani intr-un mod relativ placut, si totusi imi pare rau ca ai ramas cu un gust amarui.
Dar crede-ma ca nu spun asta pt. tine! Intre timp am invatat ceva pretios si util -cum si in ce circumstante sa fii egoist-.
Azi, sunt suficient de egoista ca sa-ti spun ca nu-mi pare rau de tine , ci de mine pt. ca am suferit si inghitit atatea pilule de deznadejde datorita gustului amarui pe care l-ai avut tu.
Pana cand , in seara asta mi-am zis ca nu e drept! Stiu, mi-a luat cam multicel sa cobor cu picioarele pe pamant. Nu-i nimic, mai bine mai tarziu decat niciodata. Gratie tie acum reprezint o mixtura de firi reci , implacabile, insidisioase si abulice. Cred ca m-ai urat indeajuns ca sa-mi faci cadou aceste pretioase calitati.
Ne vom intalni candva, ma agat de visul asta ,timpul si spatiul sunt irelevante. Si daca asa va fi, voi avea grija sa-ti relev sensul cuvantului “tarfa”.
Acestea fiind spuse inchei “mesajul din sticla” cu un apatic “multumesc”… Multumesc ca m-ai uitat ca sa pot sa te uit.
Adio, scumpul meu!

El.Ea

2007-08-19T04:41:00.000-07:00

S-au văzut asta vară. S-au plăcut. Ea avea ochi galbeni si ten măsliniu cu trăsături fine de indiancă. Curajul debordant cu care vorbea si-şi făcea planuri de viitor îi provoca un fior rece pe sira spinării ,dar îl atrăgea. El ...era simplu. Si în gîndire si în înfăţişare. Nimic ieşit din comun , si totuşi atît de special pentru ea. Cand s-au vazut pentru prima data, i-a luat o îngheţată de visine, ea lui.S-au văzut în parc. Soarele pălea sub minutarul vesel al ceasului verde de la mana ei. De cum a văzut-o a îndrăgit-o. Era un adult captiv în aparenţe. I-a tapetat fugitiv varful nasucului cu buze umede. Ea nu l-a refuzat. Au mîncat vata pe bat roz, au băut apa rece de la tasnitoare si au spus bancuri. Spre seara s-au plimbat cu barca , si el a lăsat-o sa citească fără sa se supere.
A condus-o pană la colţul străzii...a aşteptat sa se urce în tramvai. Ea i-a aruncat un sărut din cauşul palmelor. El l-a primit si si l-a varat în bluza. Au zambit amandoi.
Si-au scris timp de doua luni... El locuia in Constanta. Ea îl aştepta...

Geamantanul buclucas

2007-08-05T08:04:00.000-07:00

“-Sa-ti povestesc cum dimineata zilei de azi ce se anunta a fi calma si insorita s-ar fi putut metamorfoza intr-una umbrita de nervi si nerabdare amenintand sa ne percicliteze intreg voiajul…
- Cum?”

Cu o zi in urma eu si parintii mei ,”macinati” de spasmele viitoarei calatorii, am luat o decizie ce se presupunea a fi salvatoare. Vom mai elimina una din grijile apasatoare, ce pareau a nu-i ocoli nici in concediu, si anume: achizitionarea imediata a unui geamantan de o dimensiune medie , care sa se incadreze perfect intre capacitatea celui mic si celui mare pe care le aveam deja.
Astfel ca plini de entuziasm in dimineata urmatoare , ne indreptam cu totii catre hipermarketul din zona ce avea sa ne “innoiasca” cu produsul mult dorit.
Dupa multe discutii si tagaduiri , parintii mei exasperati fiind de starea mea de nerabdare care se marea vazand cu ochii, s-au decis asupra unui geamantan chic de culoarea nisipului cu model in carouri la margini si pe langa buzunare, marca Lamontza.
“Calitativ, emblema Lamontza si pret promotional. Genial!” –mi-am zis, ranjind satisfacuta.
Dupa ce am trecut cu brio de privirile obosite ale casieritei care parca ne soptea “Mai sunteti multi? Carati-va acasa!”, ne-am vazut in fata unui nou impas.
Geamantanul cu pricina, cel ce avea sa transporte toata garderoba familiei, avea incuietoare pe baza de lacat cu cifru.
Buunn, toate bune si frumoase, ca o familie responsabila si fericita datorita noii achizitii ne-am indreptat convingator catre Garantie , ca sa i se puna stampila si sa ne convingem ca lacatul functioneaza si mai important de atat…sa aflam si cum!
Speram ca cei de la RAIONUL-INDRUMATOR sa ne stabileasca termenul garantiei cat mai repede, si sa ne ajute in vederea rezolvarii problemei ivite din pricina sistemului de incuiat. In fond aceasta le era slujba.
Adevarata controversa a luat nastere atunci cand acest sisstem pe baza de cifru s-a dovedit a fi atat de "complex si dificil", incat o gasca de 10 angajati nu au fost capabili sa elucideze misterul ce invaluia geamantanul cu bucluc.
Astfel ca, acest detaliu minor si insignifiant din punctul de vedere al lor, a reprezentat catalizatorul unei stari de nervozitate vizibile pe fata tatalui meu, amintind si personalului magazinului incompetenta de care dadeau dovada.
Numai ca din toti “curajosii", s-a trezit unul mai cu mot care s-a decis sa-l contrazica. Prost gandit! Pentru ca in urmatoarele cinci secunde urechile i-au fost “gadilate” incisiv de urmatoarea fraza, citez:”Prietene tu esti aici sa dai o mana de ajutor si sa-ti iei salariul pentru asta, sau iti castigi existenta spulberandu-mi mie binevointa?!”
Dar cocosul nostru nu se potolea...si atunci tata ajuns la capatul oricarei urme de rabdari umane s-a repezit la el sa-i modeleze chipul. Din fericire mama si cu fratele meu mai mic l-au ponderat, si i-au amintit ca se afla intr-un spatiu public, si daca intr-adevar vrea sa-l faca pe D.Impertinent sa-l doara , nu trebuie sa dea la fata ci la buzunar.
Asa ca a solicitat prezenta imediata a unui superior care sa se ocupe de el cum va stii mai bine.
Deznodamantul a adus in prim-plan returnarea pretiosului geamantan cu tot cu suma platita pe el.

“-Noroc ca ni s-au platit banii dati pe valiza , altfel nici nu vreau sa-mi imaginez descarcarea emotiva ce ar fi survenit ulterior, si din cauza careia startul plecarii in Italia ar fi fost unul ratat.
- Chiar asa…”

Prizoniera in... Roma

2007-08-01T15:25:00.000-07:00

Ma trezesc dimineata. Iau micul-dejun , citesc ziarul imi aleg hainele pe care le voi purta in ziua respectiva si le combin in cea mai placuta maniera posibila. Placuta pentru mine , pentru ca am constatat cu stupoare ca punctul meu de vedere nu coincide mereu cu al celorlalti. Insa trag speranta ca macar azi( de ce zic macar azi?! nu stiu, poate pentru ca in fiecare zi sper sa fac lucrurile cum trebuie si ziua sa nu se sfarseasca intocmai ca celelalte aruncate la gunoi) nu o sa-mi fie criticata tinuta din privirile agere si fixe ale trecatorilor grabiti. Grabiti, si totusi au timp sa ma scaneze si sa-si mai traga si concluziile.

In fine, abandonand acest subiect care este vadit lipsit de importanta, am sa trec la lucruri serioase.

Dupa cum spuneam, dupa ce ies in oras si infrunt curajoasa si plina de vointa multimea, imi organizez "planul de atac". Nu am mancat nimic, si este deja ora 12 pm, asa ca probabil prima oprire este Cafeneaua Starbucks unde voi consuma o omleta si o cafea.
Acestea fiind spuse ma indrept hotarator catre cea mai populata cafenea din zona, si-i prezint politicos chelneritei doleantele mele. Intr-o jumatate de ora imi termin masa ce vrea sa fie o combinatie imprecisa intre micul dejun care ar fi trebuit servit la ora noua si pranzul de la ora doua. Ma gandesc resemnata ca asta va fi probabil masa mea pe ziua de azi, asta in fericitul caz in care nu voi ajunge acasa atat de surmenata , si voi avea destul chef si vointa sa mai mananc ceva.
Acum...mai am de vizitat cateva monumente istorice, de colindat magazinele cu denumiri care mai de care mai populare si in voga: Prada, Armani,Gucii, Vrsace...etc. Nu ca as avea buzunarul suficient de "zornaitor" cat sa-mi pemit sa achizitionez ceva de acolo, dar am sa arunc totusi o privire inauntru. Macar de dragul arhitecturii caldirii si designului interior daca nu al produselor vestimentare.
Stiu ca ma voi simti probabil stanjenita cand vanzatoarele vor fii peste masura de amabile si de primitoare, dar am sa gasesc eu o metoda sa le evit.
Dupa voi vizita fantana ce inghite banuti pentru o dorinta. Dat fiind ca-s o fire versatila , cred ca imi voi pune dorinta pe loc, cunoscandu-ma exista cel putin 50% sanse sa mi-o schimb in decursul a trei minute amarate.

Apoi, cred ca am sa privesc ingandurata cuplurile ce se tin de mana pe strazile ce sufla praf si miros a vechi. Probabil am sa-mi scot agenda doldora de texte , fraze si propozitii alandala si o sa mai adaug ceva in repertoriu. Ca o ultima semnatura, apoi am sa ma gandesc serios ca trebuie inlocuita si am sa ma uit speriata cum paginile incep sa se "roada" singure.

Cu o bucata de panza, o agenda cu coperti visinii cumparate de la libraria "Picolino" si o esarfa in nuante de verde achizitionata de la "Bazarul cu de toate"...ma indrept obosita spre casa, aproape tarsaindu-mi picioarele decat pasind.

Izbesc usa de perete, arunc nepasatoare pungile, imi las corpul sa plonjeze in patul construit parca pentru 4 persoane( nu stiu de ii spune dublu), si ma gandesc ca nu voi mai scapa de aici.

"Sunt prizoniera in Roma!"

Prezentul in oglinda

2007-08-01T11:21:00.000-07:00

Azi am trait in trecut. Am pasit spre trecut si am adulmecat lacoma parfum de trecut! Mi-am permis sa ma gandesc la trecut.

Prima zi in care e cu adevarat frig! Perfect ,mi-am zis cu gandul la puloverul verde cel nou care mergea ca o manusa pe o vreme ploioasa ca asta. Dupa ce mi-am schitat in minte mai multe toalete si am intuit involuntar si accesoriile corespunzatoare , am ales-o pe cea mai potrivita.

"Buun, nu e nici simpla nici nu se remarca prin extravaganta." Culoarea de verde "sintetic" incropea caludros albul banal al maieutului.O data stabilita tinuta , ramaneau fleacurile aferente:felul in care voi avea prins parul, rimmelul sa fie la locul lui( caci riscam sa fiu mustruluita din nou pentru depasirea "sfertului academic"), si ultimul dar nu cel din urma...parfumul. M-am indreptat chitita catre sertar sa-mi iau sticluta portocalie cu aroma dulceaga, dar in locul acesteia am facut mintal o intoarcere de 360 de grade si m-am oprit la flaconul inalt ce trona in mijlocul celorlalte briz-brizuri "de unica folosinta".Il primisem de ziua mea si emana aroma de...trecut!

Am iesit din casa cu certitudinea ca nu-mi va mai zbura gandul la tine si totusi cu o dorinta ascunsa sa nu se intample asa.

"Iti e bine? ca am senzatia ca totusi ai patit ceva!" a rasunat undeva departe un glas amical. Ma trezise partial din reverie si o uram pentru asta.Cu o expresie amorfa si un aer finut de iritare mi-am zis ca nu e corect fata de prietenele mele sa ma inchid in cutiuta imbracata in catifea rosie de dorinte, si sa nu mai ies de acolo. Tentatia era mare , ca de fiecare data...dar m-am abtinut. Cel putin asa credeam!

In Piata Amzei (locul meu favorit), m-am ciocnit cu el. Nu el propriu-zis, ci doar parfumul lui imprimat in jacheta unui amic care s-a oprit sa ne salute afisand un zambet dansat, ca de fiecare data. I-am inghitit lacoma aroma si am inchis ochii pret de cateva clipe, bantuita parca de miresme.

M-am urcat in atuobuzul timpului care mergea in trecut, si am trait in reluare. In drum spre casa am aruncat un sarut spre nicaieri si am simtit cum speranta de a te reavea era de data asta palpabila.

"Mi-e dor de trecut..." am soptit suav.

667

2007-07-29T09:06:00.000-07:00

Mirosul intinat din autobuz se topea in bratele lor. Eram spectator de data asta si nu actor… O fata blonda cu un corp curbat armonios , ton acerb si totusi soptit era invaluita de aerul de superioritate masculina si umezita de saruturile pline de siguranta ale lui.
Erau frumosi! I-am studiat prêt de cateva minute insa suficient de mult pt. a gasi in ei o oaza de inspiratie!
In autobuzul murdar si "parfumat" erau ei doi si cu regizorul unui pasaj romantic! Savuram fiecare moment si ochii imi sticleau de fericire. La un moment dat si-a lasat capul sa lunece pe umarul lui drept…suvitele aurii si parca elastice se loveau intr-un dans de bomerang. Ma vedeam proiectata intr-o sala mare de cinema in care reflectoarele vietii erau acum atintite catre perechea din 667!
Am aruncat o ultima privire asupra decorului cromatic si muzicii degajate de cei doi si am coborat agale din autobuz…lasandu-ma inghitita de ochii trecatorilor!

Intra in fisa postului!

2007-07-29T08:11:00.000-07:00

Adi va fi mereu persoana cea mai draga mie. Sunt zile in care ma multumesc cu simpla lui prezenta , o prezenta zgomotoasa ce-i drept dar tipica! Cu parul de caramel si ochi de o expresivitatea pronuntata, gene rimelate natural si buze pline. Asa e Adi,frumos!

Adi zambeste si e politicos in preajma necunoscutilor,dar galagios si impunator in preajma mea.

Daca vrei sa faci un cadou cuiva , Adi e persoana cea mai indicata. O sa te indragostesti de reactia plina de entuziasm , atat de naturala si de fatuca-i sifonata datorita zambetului laarg.

Adi vine si ma intreaba daca mi-e rau atunci cand nu-mi este, doar pentru a-mi arata ca-si face griji pentru mine. Tot el este singurul care isi da seama cand am cu adevarat ceva , si atunci tace si ma ia in brate.

Apoi...certurile si "bataile" cu el sunt memorabile. La inceput amandoi ne enervam , aruncam constienti cuvinte dureroase unul celuilalt, el devine rece , impetuos...eu ii arat cine are ultimul cuvant! La final se domolesc spiritele, cugetam un pic asupra faptului dupa care Adi imi spune ca ma iubeste. Ii raspund printr-un sarut pe fruntita fina fara imperfectiuni, si-i promit ca nu se va mai repeta! Dar stiu ca nu ma voi tine de promisiune si ca e o chestiune de cateva ore pana sa ia nastere un nou conflict.

Atunci cand il doare capul, si se intampla frecvent, ma roaga mai abitir decat o face de obicei sa-i zic un descantec si sa-i fac o limonada. Cateodata ii trece , cateodata nu.
Cand devin insuportabila si nimic nu imi convine sau nimic nu pare a fi la locul lui , paradoxal Adi e singurul care ma suporta. De aceea ii multumesc, dar ii cer staruitor din priviri sa ma lase singura. Intelege!

De fiecare data cand ii spun ca iesim in oras, incremeneste de fericire si afiseaza un zambet tamp dar plin de candoare. Devine timid si retras, abea scoate doua-trei cuvinte la inceput, dupa insa, isi scoate la iveala firea locvace , vesnic vesela. Este laudat de cunoscuti , datorita agerimii cu care gandeste si vocabularului incredibil de vast la o varsta atat de mica.
Atunci raspunde mandru si sigur pe el :" Noroc cu sor'mea! De la ea am invatat tot ceea ce stiu" Privirile celor de fata se indreapta indubitabil catre mine si eu ii fac cu ochiul si incuviintez din cap. Zambesc, zambeste si el!

Tot Adi m-a rugat zilele trecute sa scriu un text despre el sau macar sa fac referire, mi-a fost prea lene sa-l ascult. Nu-mi place sa mi se impuna ceva , si stie asta. Tousi lui ii permit.
Adi, tin sa-ti spun ca textul nu l-am scris la indemnul tau , ci fiindca asa am vrut eu!
-"Si nu ma mai bate la cap sa te las la calculator pentru ca nu am sa o fac, acum scriu nu vezi?! Si nu , daca ma mai enervezi ,ma voi tine de cuvant.Fara cadou pe 19! Uite asa pentru ca sunt sora ta mai mare, intra in fisa postului meu! "

Do the dew!

2007-07-27T12:26:00.000-07:00

Luna august vine cu incheierea verii , din punctul meu de vedere. Cuptorul lui iunie si iulie incepe sa "coacă" la temeperaturi rezonabile in august.Străzile prăfuite si rumene nu mai sunt doldora de puncte mici si fără ţintă in dimineţile leneşe de luni. În luna a opta a anului te poţi plimba relaxat pe Bulevardul Magheru , în Piaţa Amzei sau Unirii fără sa rişti sa primeşti un cot in abdomen sau o injuratura cat pentru toată saptamana.

În jurul tău decorul cromatic se închide treptat , de la nuanţele glamour, care erau în concordanţă cu razele vesele ale soarelui, la nuanţe pămîntii. Bretelutele împletite, uni sau colorate sunt înlocuite de mînecuţe din bumbac trei sferturi, cu volănaşe sau lucrate din macrame.

Începerea noului an şcolar sau universitar devine subiect unic la buletinul de ştiri. Însă ,hipermarketurile se bucura mai mult decît bobocii de acest eveniment... caiete cu spiră, coperţi colorate , creioane moi sau mecanice , gume de şters parfumate si etichete cu spiriduşi, se îmbină intr-un talmes-balmes unitar.
Protipendada bucuresteana se întoarce îmbibată de sare de la malul marii sau cu plămînii "aerisiti" de la munte, astfel ca agenţiile de turism le oferă si celor plebei ocazia sa guste vara.

Iar ...eu , ei bine pe mine august ma gaseste tot in fata calculatorului , cu fereastra ta de private deschisa mereu , si cu sticla-smarald de 0,33 L de Mountain Dew.
Do the dew!

Luli

2007-07-27T04:37:00.000-07:00

Parul de culoarea castanei coapte impodobit cu onduleuri fine la varfuri si fata de caramel sunt trasaturile distinctive ale lui Luli…
Ochii pamantii usor alungiti si migdalati erau definitivati de gene arse de soare si lungi … Nasucul mic si obraznic care ii conferea un aer vizibil de eleganta si superioritate isi incheia liniile fine cu buze “suficient de banale” pt. a face nota discordanta cu restul…
Despre gat…toti i-l puteau cuprinde lejer cu ambele maini , primea remarci de genul “ Doamne, ati vazut ce gat subtire are Luli?” –dar care nu o deranjau- in fond orice gat mic sustine un cap cu gabarit. La Luli totul era redus la scara mica, mainile peste care vantul suflase pulbere aurie erau la fel de subtiri , numai bune de cantat la harpa… Picioarele de balerina erau admirate de majoritatea trecatorilor , unii pe ascuns altii i-o spuneau verde in fata… Un posterior mic si rotund era nota finala a coapselor usor abrupte…
Dar Luli nu reprezenta doar aspect fizic, nu, Luli era darnica si blanda, era rece si dura , posesiva si geloasa, rebela si non-comformista, incapatanata si egoista , draguta si amabila…avea cate putin din fiecare, un fel de himera a realitatii!
Luli purta mereu pantofi josi si isi asorta cerceii cu bluzele, avea grija sa nu plece fara sa se uite pentru o ultima clipa in oglinda. Parul ii era in fiecare zi aranjat altfel cu un iz pronuntat de bizarerie si extravaganta. Obisnuia sa citeasca mult , formandu-si un univers propriu , un teatru al carui regizor , actor , scenarist si decorator era ea. Considera cartile princpiala minune a lumii dar pe care putini o descopereau , refugiul perfect pt. fiecare , imbracamintea ce se mula pe orice fel de intelect. Apoi…in dupa-amiezile tarzii si reci de toamna sau in diminetile friguroase de iarna, Luli recolta tot ceea ce imaginatia cultivase pe timpul verii si punea pe panza…Ii placeau mult albastrul cereleum si ocrul deschis , de aceea in majoritatea tablourilor intalneai o gama variata de nuante nascute din aceste doua culori.
Muzica o relaxa , dar nu reprezenta o preocupare cotidiana ca la marea majoritate a adolescentilor. O asculta in doze mici dar convingatoare…in care muzica alternative, rock si punk se impleteau minunat in urechile ei.
Era o fire dezordonata sau cel putin asa ii spunea mama ei , insa Luli stia ca in comparatie cu alti colegi si prieteni de ai ei, ea facea parte dintr-o specie pe cale de disparitie.
Luli isi iubea fostii admiratori si prieteni fiindca ajutasera la definitivarea caracterului ei. O mai iubea pe Mislo , o considera prietena perfecta din 2 motive: putea sa o urasca atunci cand avea chef si totusi sa simta ca o iubeste mai mult, era paradoxul in viata, lumina din intuneric dar si intunericul din lumina.
Luli isi facea ei insasi promisiuni la fiecare inceput de an pt. ca in viziunea ei repreznta un nou start , jumatate din promisiuni se agatau de memoria ei , jumatate se pierdeau undeva prin cotloane prafuite…
Pe Luli o iubeau colegii , spiritul ei comunicativ si dragalasenia ii erau imprimate in comportament ! Luli tinea enorm si la Sofi…pt. firea ei ciudata si totusi atat de asemanatoare cu a ei , pt. calmul si rabdarea cu care reactiona…si pt. seringile de nebunie cu care o vaccina cateodata.
Luli il uitase pe unul…si-l iubea acum pe altul…
Acum este fericita , are prietenii, pe Adi, pe Dragos si parintii aproape! Va implini pe 13 februarie 17 primaveri si le va dezvalui cititorilor ca “Luli” e un pseudonim…

Mahmureala

2007-07-27T04:35:00.000-07:00

Am patruns in impenetrabila camera a mintii umane. Milioane de dosare impregnate cu parfum de trecut , prezent si viitor. Cadrul auster ,de domeniul fanasticului in care ma aflam imi zgaria incisiv retina. Subconstentiul meu lucra febril si cu toate astea eu in ca nu constentizam unde ma aflu.
Intrebari precum “Am lesinat?” sau “Am murit” imi inundau involuntar gandirea.Ma aflam intr-una din situatiile acelea cand te desprinzi de corp si te vezi proiectata undeva in afara spatiului unde se desfasoara actiunea.
Mi-am facut curaj si am decis sa inaintez. Peretii sau laturile acelei forme geometrice nedefinite , spun nedefinita pt. ca se pare ca cei 7 ani petrecuti printre zidurile opace ale geometriei si desenelor la milimetru nu ma ajutau deloc, erau tapetati cu imagini fantomatice imbibate cu non-sens. Sunete stinse, soptite urlat ma pandeau pe la colturile incetosate ale “incaperii”. Nu-mi dadeam inca seama daca plutesc sau pasesc adanc intr-un strat de praf cimentat.
Pigmentii de lumina laptoasa mi-au dezvaluit privirii un inel de oglinzi mari , in mijlocul carora paradoxal ma aflam. Nu ma intrebati cum am ajuns acolo, sau prin ce mijloc abracadabrant mi-am regasit “eul” in fata acelor 6 suprafete glaciale. Deodata fiecare oglinda a inceput sa capete nuante de acaju inchis cu miros de coniac, debordand energie statica.
Am inchis ochii , si am scuturat puternic din cap. Brusc oglinzile s-au dezbracat de milioane de bucati argintii, datorita numarului mare de decibeli la care au fost rostite urmatoarele:
” Asta iti mai trebuia acum. Beata nu te mai vazusem , in rest le facusesi pe toate”.

“A…da.” Inca aveam aroma dulceaga a coniacului tivita pe interiorul narilor si la rascrucea buzelor uscate. Atunci am realizat cu stupoare ca cele 6 pahare de coniac servite cu lacomia aseara imi dadusera starea de beatitudine ce pusese stapanire pe mine acum cateva minute…sau ore, sau zile in urma.
“Perfect!”mi-am zis. “Sunt mahmura!”…

Prima zi de lucru

2007-07-27T04:33:00.000-07:00

Era intr-una din diminetile alea in care nu ai chef de nimic. Adormi cufundandu-te in perna cu ganduri marete si promisiuni rezonabile gravitandu-ti in minte pt. a doua zi , iar dimineata ai nefasta surpriza de a fii intampinata cu un profund sentiment de delasare si o nevoie acuta de ceva. Un “ceva” ce poate sa acapareze o arie suficient de larga de produse de cosmetica, cornuri cu ciocolata, un numar semnificativ de cafele, o noua imagine in oglinda sau pur si simplu inca vreo doua ore de somn.
Mi-am ridicat anevoie corpul din asternuturile calde, care parca imi strigau isterizat sa mai raman. Instinctiv am deschis fereastra, si aerul rece de ianuarie mi-a imbibat varful nasului in cerneala rosie.
M-am indreptat hotarator catre usile de mahon ce aveau sa-mi releve tinuta pt. toata ziua; dar pe cat de promitatoare parea tentativa, pe atat de repede m-am descurajat cand in locul unei game variate de haine am gasit obiecte vestimentare para-uzate. Datorita perseverentei innascute, am reusit sa ma decid intr-un final asupra unui deux-pieces de culoarea antracitului.
In urma cu cateva luni terminasem cei 4 ani de jurnalism, si de atunci nu gasisem nici o oferta de lucru care sa se incadreze in preferintele mele.
Acum insa paseam increzatoare pragul casei , tragand cu convingere usa dupa mine si plonjand furtunos intr-un taxi ce avea sa ma duca la primul meu loc stabil de munca.
Cei de la revista “Tabu” imi citisera Cv-ul impreuna cu scrisoarea de recomandare si parusera vadit interesati de persoana mea. O doamna amabila m-a sunat cu o saptamana dupa ce le lasasem indoita cv-ul ca sa ma anunte cu zambetul in voce , ca ma pot prezenta la un interviu.
Interviul s-a incheiat cu succes si iata-ma acum pornind vertiginos catre locul unde speram eu sa-mi petrec cat mai mult timp printre cuvinte, texte si esee realizate de cei mai in voga redactori sub indrumarea implacabila a editorului.
Cu inima in gat si cu pulsul mai mare decat viteza de rotatie a globului, mi-am spus numele si am fost poftita amabil de catre o secertara inauntru.Cladirea arata minunat atat pe dinafara cat si pe dinauntru. Arhitectura futurista trona in mijlocul pietii iar geamurile si oglinzile intregeau spectaculor cadrul. Interiorul era luminat si spatios. Peretii erau vopsite intr-o culoare asemanatoare cu cea a untului in locurile unde lumina nu patrundea suficient, si de culoarea piersicii acolo unde spatiul era “innecat in zi”.
Doamna Irina( indrumatoarea mea in primele zile) m-a condus spre biroul meu afisand in permanenta un zambet vesel si un ton afabil.
Pe masa din lemn de nuc de culoare deschisa statea impunator, as zice eu , un suport ce sustinea numele viitoarei redactor-sef (nu stiam asta inca pe atunci): Alina M.
“Lovely” mi-am zis eu cu un accent britanic veritabil.